Noul an școlar ar putea începe în 15 septembrie, în condiții normale
Au început deja discuțiile privind modul în care se vor susține orele de curs odată cu începerea noului an școlar. Dacă în urmă cu puțin timp se specula că acestea s-ar putea desfășura exclusiv online, acum pare că planul s-a schimbat puțin. Conform celor declarate de Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, nu se ia în calcul, în momentul de faţă, nici amânarea începerii noului an şcolar, nici a alegerilor locale din luna septembrie.
„E prematur să gândim. Noi avem scenarii pe care le discutăm cu Ministerul Învăţământului şi diverse organizaţii în vederea reluării anului şcolar pe 15 septembrie. În acest moment nu discutăm de amânarea nici a şcolii, nici a alegerilor. Evoluţia ulterioară ne va da şi măsura unor restricţii sau a altora”, a afirmat Tătaru.
Totodată, ministrul Sănătăţii a respins şi ipoteza reinstituirii stării de urgenţă, ca urmare a creşterii numărului de îmbolnăviri cu virusul COVID-19.
„Nu este cazul stării de urgenţă. Noi avem focare răzleţe în anumite judeţe, dacă e să mă refer la Argeş, Braşov, Galaţi, Prahova, Dâmboviţa, Bucureşti, în acest moment, dar sunt focare care, o dată cu ieşirea acestei legi, care a fost promulgată de preşedintelui României, apariţia în Monitorul Oficial, să le putem gestiona prin aceste mecanisme tip carantină, izolare la spital sau la domiciliu, care ne-ar da pârghiile necesare să putem stabiliza în decurs de două săptămâni această creştere”, a adăugat Tătaru.
Sursă Agerpress.ro
Comentariile portalului
Noi cam publicăm orice care nu trece în vulgar și indecent. Vă înțeleg revolta, mai ales având în vedere cele mărturisite aici. Însă îmi permit să (...)
Pentru toti de mai sus @hac;enola;dd si alții! Sper sa nu ma cenzurați! Toti ne lamentam si nu dam soluții?! In condițiile sistemului electoral “ (...)
Un ardelean s-a băgat intre mitici,iese rău întotdeauna, amintiti-va de mureșan, remeş pt caltaboș și țuică au primit o pedeapsă...Iar varanu și alte specii din (...)