Conducerea companiei germane Zollern din Pecica are în mână lacătul de la ușile fabricii. Au avut loc două serii de concedieri și se pare că mai urmează…





Nimeni nu mai are locul de muncă asigurat după ce pandemia a lovit puternic întreaga lume. Dacă la începutul anului oamenii erau liniștiți știind că au unde să lucreze și salariul îl primesc lună de lună, acum nu mai putem spune că oamenii dorm la fel de bine. E agitație peste tot. V-am prezentat situația de la Takata, cunoscută acum drept Joyson Safety System. Acolo spuneam că urmează o reducere de personal în procentaj destul de ridicat și că vă vom ține la curent cu ceea ce urmează să aflăm.
Ei bine, dacă Takata, o firmă extrem de mare cu mii de angajați, a început să reducă din personal, imaginați-vă în ce situație sunt firmele mai mici. Spre exemplu, firma Zollern din Pecica. Este o societate nemțească unde se prelucrează piese pentru mașini, la fel ca și la Takata, dar la un nivel mai scăzut.
Înaintea pandemiei acolo munceau aproximativ 200 de persoane din Pecica, Turnu și celelalte sate aparținătoare. În timpul pandemiei lucrurile nu au mers rău, aceștia muncind pe toată perioada stării de urgență. Totuși, lucrurile s-au schimbat după ridicarea restricțiilor. În scurt timp aveau să fie dați afară 10% dintre angajați, deci aproximativ 20 de persoane. Chiar dacă se credea că lucrurile se vor opri aici, a urmat o a doua serie de concedieri, când au fost lăsați fără loc de muncă alți 40 de muncitori. Din câte am înțeles de la sursa noastră, șansele ca o a treia serie de concedieri să aibă loc în curând sunt foarte ridicate.
Aceștia au fost dați afară selectiv, așteptați la poartă și luați pe rând să semneze contractul de demisie (lucru oricum anunțat din timp), după ce șefii au verificat fiecare angajat care și-a luat prea mult concediu medical. Restul celor care au rămas au avut parte de o vizită la birouri unde au fost puși să semneze reducerea contractului de muncă la 6 ore/zi ca să „salveze firma de la închidere”.
Mai mult de atât, la concedieri au fost vizați și cei care munceau în familie, soț și soție, doar unul dintre soți fiind lăsat să continue munca în firmă. Din câte am înțeles noi, dacă la început erau 200, urmează să rămână doar jumătate. Cât de norocoși sunt cei care au rămas? Fericiți la început că și-au putut păstra locul de muncă, aceștia se confruntă acum cu 15 zile de lucru pe lună și cu un salariu de aproximativ 1.000 lei.
Vom reveni în momentul în care vor mai avea loc și alte schimbări, dar, sincer, sperăm să nu o facem ca să anunțăm închiderea firmei care se ține cu greu pe picioare după ce le-a fost redusă semnificativ cantitatea de piese pe care le primeau pentru prelucrare.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.