marþi, 30 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    UTA a pierdut procesul cu FRF la TAS. Decizia FRF de înjumătățire a punctelor în play-off-ul din Liga 2 a fost validată

    de Lucian Dănilă | 3 iulie 2020, 1:03 PM | Sport | Topic special

    0

    Clubul UTA Arad a pierdut procesul cu FRF la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Reamintim că UTA a contestat măsura de înjumătățire a punctelor în play-off-ul Ligii 2, eșalon în care gruparea arădeană era lider după 24 de puncte cu un avans de 11 puncte, iar după înjumătățire a mai rămas cu 5 puncte avans plus avantajul faptului că echipele de pe locurile 2 și 3 au beneficiat de rotunjirea numărului de puncte.

    TAS a respins apelul înaintat de UTA la Lausanne împotriva FRF, astfel că modalitatea de încheiere a acestui sezon se încheie așa cum a fost stabilit inițial: cu play-off de cinci etape în care se pornește cu punctele obținute în sezonul regulat înjumătățite. FRF a anunțat pe site-ul oficial decizia luată de judecătorul britanic de la TAS și precizează că avantajul de care beneficiază UTA și celelalte două echipe de pe podium în play-off este „de a disputa 3 din cele 5 meciuri pe teren propriu.”

    Clubul UTA a fost reprezentat la TAS de avocații Cosmin Flavius Costaș și Septimiu Ioan Puț.

    Comunicatul clubului UTA:

    „Vă informăm că apelul înaintat de clubul UTA la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, în ceea ce privește hotărârea de a înjumătăți punctele în play-off-ul Ligii a II-a, a fost respins.

    Astfel, sunt validate hotărârile Comitetului Executiv de Urgență din 14 mai 2020 și Comitetului Executiv din 27 mai 2020.

    Motivarea deciziei o vom primi săptămâna viitoare.

    Nu regretăm că am atacat hotărîrea, în ciuda costurilor ridicate, pentru că apreciem că era de datoria noastră să apărăm munca echipei.

    Nu ne oprim!”

    Comunicatul FRF:

    „Tribunalul Arbitral al Sportului a respins vineri, 3 iulie 2020, contestația formulată de UTA Arad împotriva deciziei Comitetului de Urgență al FRF din 14 mai, validată de Comitetului Executiv, de a încheia ediția 2019-2020 a Ligii 2 cu un play-off între primele șase clasate.

    Federația Română de Fotbal a fost reprezentată la TAS de Adrian Stângaciu, managerul departamentului juridic al FRF, și de avocatul Paul Ciucur.

    Scenariul de finalizare a sezonului a fost dezbătut cu reprezentanții cluburilor din eșalonul secund. Varianta propusă de Departamentul Competiții a fost cea a play-off-ului, într-o singură manșă, între primele 6 clasate înaintea întreruperii competiției. Aceleași 6 cluburi care au solicitat și primit licența de participare în Liga 1, sezonul 2020-2021, pentru a nu fi afectată integritatea sportivă.

    Punctele obținute până acum în sezon au fost înjumătățite. Formațiile clasate pe primele 3 poziții au avantajul de a disputa 3 din cele 5 meciuri pe teren propriu. La finalul play-off-ului, primele două echipe vor promova direct în Liga 1, în timp echipa de pe poziția a treia va disputa barajul cu locul 6 din play-out-ul Ligii 1. Decizia a fost validată de Comitetul Executiv al FRF în data de 27 mai 2020.

    Vineri, 3 iulie, cu începere de la ora 17:00, este programat primul meci din play-off-ul Ligii 2, Turris-Oltul Turnu Măgurele – Campionii FC Argeș”, sună comunicatul FRF, care, dacă ar fi pierdut acest proces, cu siguranță nu ar fi făcut public rezultatul”.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.