Libian, depistat ascuns pe platforma unui tren de marfă la P.T.F Curtici





Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Curtici au depistat, ascuns pe platforma unui tren de marfă, un cetăţean libian care a încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
În data de 22.06.2020, în jurul orei 16.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Curtici au descoperit, în urma controlului efectuat la un tren de marfă ce transporta autoturisme cu destinaţia Germania, o persoană de sex masculin, ascunsă pe platforma garniturii, sub un autoturism.
Bărbatul a fost dus la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări. Cu ocazia verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că acesta este cetăţean libian, în vârstă de 19 ani. Tânărul a declarat ca intenționa să treacă ilegal frontiera în Ungaria pentru a ajunge în vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)