Garda de Mediu dă ultimatum pentru curățarea brațului mort al Mureșului, de lângă Trei Insule
În cursul zilei de joi 18 iunie, o echipă de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Arad au constatat depuneri ilegale de deșeuri amestecate (0,5 mc), pe o suprafață de aproximativ 50 mp în partea de sud (brațul mort al Mureșului) a zonei Trei Insule.
Având în vedere că terenul identificat aparține de Unitatea Administrativ Teritorială Arad, s-a acordat un termen de 5 zile (până la data de 26 iunie) în vederea salubrizării zonei respective, în caz contrar urmând a fi aplicate prevederile legislației în vigoare.
Trebuie specificat că aceea locație a mai fost supusă unei operațiuni de salubrizare de către Primăria Arad în urma controlului Gărzii Naționale de Mediu, dar într-un timp foarte scurt locul respectiv s-a transformat din nou într-o regretabilă groapă de gunoi.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)