Premiu uriaș câștigat de un român în Austria! „E unul dintre cei mai citați matematicieni din lume”
Adrian Constantin, un matematician originar din Timişoara şi stabilit în Austria, a obţinut cel mai valoros premiu acordat oamenilor de ştiinţă din Austria. La Timişoara, Adrian Constantin a urmat cursurile Liceului „Nikolaus Lenau”, care se poate mândri şi cu doi laureaţi ai Premiului Nobel: Herta Müller şi Stefan Hell.
„Cel mai important premiu ştiinţific acordat în Austria, în valoare de 1,5 milioane de Euro, tocmai a fost câştigat de un matematician român, născut la Timişoara: Adrian Constantin”, a scris sâmbătă, pe Facebook, Vlad Mixich, potrivit căruia „Adrian Constantin este unul dintre cei mai citaţi matematicieni din lume şi premiul Wittgenstein este considerat Nobelul Austriei: în juriu sunt laureaţi Nobel, câştigătorul e mediatizat şi cei mai importanţi politicieni austrieci se trag în poză cu el”.
Potrivit lui Mixich, „în toată presa austriacă a fost anunţat că în acest an «un matematician născut în România» a câştigat prestigiosul premiu pentru cercetarea lui în domeniul modelării matematice a mişcării valurilor şi curenţilor, dar şi pentru numărul mare de cercetători de vârf care s-au format în echipa lui”.

Imagini de la decernarea premiului obţinut de Adrian Constantin au fost publicate şi pe site-ul Universităţii din Viena, unde Adrian Constantin este profesor la Facultatea de Matematică.














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)