Un porc e cauza ultimului accident de pe autostrada A1!
După cele două accidente înregistrate în decursul acestei dimineți pe Autostrada Vestului, între Arad și Timișoara, iată că în această seară s-a mai produs încă unul. De această dată, două autoturisme s-au lovit, puțin după ora 18:00, pe autostrada A1, între Timișoara și Lugoj.
Accidentul s-a produs pentru că cele două mașini au încercat să evite un porc căzut dintr-un autocamion pentru transport animale, potrivit pressalert.ro. La locul intervenției s-a deplasat de urgență o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și patru pompieri din cadrul ISU Timiș. Din fericire, nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale. Pompierii au asigurat măsurile PSI necesare.
Citește și:
Două accidente pe autostrada Arad-Timișoara, la doar doi kilometri distanță unul de altul!


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)