Calea Iuliu Maniu este curățată de Poliția Locală Arad. Cei care și-au parcat mașinile ilegal sunt buni de plată
Echipaje ale Poliției Locale Arad au verificat astăzi la „sânge” autoturismele parcate pe Calea Iuliu Maniu. Rezultatul a fost că două dintre mașinile parcate au fost ridicate de polițiștii locali și duse la „adăpost”, cel puțin până în momentul în care proprietarii acestora vor merge să achite amenda stabilită de Consiliul Local Municipal.
Din această cauză, ne referim la operațiunea de ridicare a autoturismelor, la un moment dat, s-a produs aglomerație pe sensul de mers Podgoria-Sala Polivalentă, circulându-se pe o singură bandă.
Așadar, măsurile de relaxare s-au înmulțit, în schimb, măsurile de verificare a respectării regulilor se înmulțesc „și mai și”.

Foto: Amator (șofer)


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)