Cum a arătat concertul celor de la Cargo și TM Groove pe timp de pandemie





Primul concert în „era Covidului” organizat la Timișoara, din bani publici, a atras câteva sute de spectatori, atât în „țarcul” amenajat de organizatori, cât și după gardurile de protecție. Recitalurile susținute de TM Groove și Cargo s-au desfășurat după reguli stricte: număr maxim permis de participanți a fost de 500 de persoane, publicul avea la dispoziție scaune dispuse la o distanță de 2 metri distanță unele de celelalte, participanții au purtat măști pe toată durata concertului, iar la intrarea în spațiul amenajat tuturor participanților li s-a efectuat triajul epidemiologic prin măsurarea temperaturii cu termometre digitale.
Zona amenajată, împrejmuită cu gard și prelate de protecție, protejată de polițiști locali, dar și de angajați ai unei firme private, nu a fost, însă, nici pe departe plină. În schimb, numeroși melomani care dintr-un motiv sau altul nu și-au rezervat loc în spațiul amenajat au preferat să urmărească spectacolul din afara „țarcului”, unde au putut să trateze cu mai mare lejeritate recomandările de distanțare fizică.
Mai multe detalii pe pressalert
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)