Ministrul Muncii: ar trebui să facem majorarea pensiilor o prioritate





Ministrul Muncii vrea ca prezentarea situaţiei economice şi bugetare să se facă la sfârşitul acestei luni, pentru a ști astfel cu cât poate fi majorat punctul de pensie.
“Suntem pentru creşterea pensiilor, eu m-am exprimat şi public, ar trebui să facem o prioritate din acest lucru prin raport cu alte cheltuieli bugetare, care ar trebui raţionalizate. Nu aici aş face o raţionalizare, cât în alte cheltuieli din sistemul public”, a declarat Violeta Alexandru, marți seara, la B1 TV.
“Părerea mea este că, cu cât mai repede această comunicare, cu atât mai respectuos faţă de oameni, pentru că discuţia trenează. E adevărat, lucrurile au fost într-o continuă evoluţie în această perioadă, în care s-au închis activităţi ca urmare a efectelor pandemiei. Nimeni nu avea cum să prevadă că se va ajunge la această situaţie, lucrurile încep să-şi revină, dar încă, în acest moment, sunt în evoluţie. Cert este că trebuie să tragem linie şi să vedem care este situaţia şi, în cea ce mă priveşte, consider că ar trebui să fie acest bilanţ al încasărilor la buget şi al situaţiei economiei cât mai devreme cu putinţă, ideal la sfârşitul lunii iunie. Dar, rămâne să vadă Ministerul Finanţelor când este momentul comunicării”, a adăugat șefa Muncii, care spune că este adepta reducerii cheltuielilor din alte zone ale sectorului public.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)