USR Arad: Ajutor european pentru agricultură
Vlad Botoș, europarlamentar Alianța USR PLUS: „Agricultura trece prin momente dificile de aceea Uniunea Europeană a încercat să ia cele mai bune decizii pentru a atenua efectele dezastruoase ale acestei crize pandemice.
În acest context, marți după-amiaza, în cadrul grupului de lucru din Renew Europe a avut loc o întâlnire cu domnul JanuszWojciechowski, comisarul pentru agricultură, care a prezentat o nouă soluție pentru a ajuta fermierii europeni.
Astfel, pe lângă flexibilitatea pentru creditarea cheltuielilor de funcționare și amânarea controalelor în teren până la sfârșitul anului, Comisia a mobilizat o resursă suplimentară.
Acest nou ajutor european constă în:
✅ suma de 5.000 de Euro pentru fermieri și până la 50.000 Euro pentru procesatori ca sprijin imediat în contracararea efectelor crizei COVID-19.
Noi, parlamentarii europeni din grupul Renew ne-am manifestat interesul cu privire la acest sprijin cerând informații suplimentare, dar am înaintat și doleanțe cu privire la găsirea și altor fonduri pentru sprijinirea fermierilor în contextul impactului economic negativ pe care l-a avut criza pandemică.
Fermierii pot utiliza aceste sume pentru:
✅ dezvoltarea fermei
✅ îmbunătățirea și eficientizarea managementului acesteia astfel încât să atenueze cât mai mult efectele crizei.
Aceste fonduri sunt vitale agricultorilor pentru a depăși greutățile economice create de această criză pandemică, iar eu sper ca acestea să ajungă cât mai urgent la ei.
În acest context salut inițiativa Comisiei de a caută cea mai simplă modalitate pentru ca fermierii să beneficieze cât mai repede de aceste sume.
Știm că fermierii români au nevoie de sprijin în această perioadă, dar și în viitor, pentru a putea deveni competitivi pe piața românească, dar mai ales pe cea europeană, iar noi, cei care am fost aleși vom face tot posibilul ca acest lucru să se întâmple.”
https://ec.europa.eu/info/food-farming-fisheries/farming/coronavirus-response_en#measures











Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)