miercuri, 1 mai, 2024

Special Arad Logo

    Doriți să obțineți informații generale, din domeniul fiscal, de la ANAF? Instituția vă recomandă să sunați la call-center sau să completați formularul online

    de Special Arad | 5 mai 2020, 2:46 PM | Administraţie

    0

    Agenția Națională de Administrare Fiscală recomandă ca interacțiunea contribuabililor cu instituția să se realizeze, în continuare, prin mijloace de comunicare la distanță.

    Specialiștii ANAF pot fi contactați, pentru a răspunde solicitărilor și întrebărilor din domeniul fiscal, prin intermediul liniilor telefonice și adreselor de email publicate pe site-ul ANAF. De asemenea, pentru comunicarea inter-instituțională, ANAF a deschis, la nivelul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice și al administrațiilor județene ale finanțelor publice, adrese dedicate de email.

    În plus, față de acestea, având în vedere că liniile telefonice de la nivelul organelor fiscale teritoriale pot fi foarte solicitate în această perioadă, ANAF recomandă tuturor să utilizeze și serviciul de asistență telefonică – Call Center la numărul de telefon 031.403.91.60, precum și Formularul de contact, care poate fi accesat aici.

    „Specialiștii noștri răspund întrebărilor dumneavoastră în continuare, de luni până vineri, în intervalul orar 8.30 – 16.30. Dacă toate liniile telefonice sunt ocupate, vă rugăm să reveniți, facem toate eforturile pentru a prelua apelurile dumneavoastră!”, anunță instituția.

    O alternativă la fel de facilă pentru obținerea de informații avizate, în scris, în domeniul fiscal, este Formularul de contact, disponibil pe site-ul www.anaf.ro, la urmãtorul link: https://www.anaf.ro/asistpublic/. Solicitările sunt tratate prioritar de direcțiile de specialitate, iar răspunsurile sunt transmise cu celeritate. În plus, acest serviciu are opțiunea de a anexa documente, iar numărul de înregistrare este generat automat.

    De asemenea, contribuabilii pot solicita Agenției Fiscale comunicarea de materiale informative în domeniul fiscal pe adresa de e-mail proprie, prin transmiterea unei solicitări în acest sens prin intermediul Formularului de contact, serviciu disponibil și în Spațiul Privat Virtual.

    În contextul îmbunătăţirii comunicării la distanţă, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad pune la dispoziţia contribuabililor persoane fizice şi juridice, adresa de e-mail: [email protected] .

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.