Cum vor fi încheiate mediile elevilor în acest semestru. Precizările Ministerului Educaţiei





Ministerul Educaţiei a aprobat mai multe măsuri referitoare la felul în care vor fi reluate cursurile în acest an şcolar pentru elevii claselor a VIII-a şi a XII-a, precum şi modul în care se vor încheia mediile. Astfel, pentru clasele mici – învăţământ preşcolar – nu este cazul încheierii situaţiei şcolare, dar educatorii vor continua menţinerea legăturii cu copiii.
`Segmentul de vârstă corespunzătoare acestor niveluri este însoţit de cele mai mari riscuri, atât în organizarea procesului educaţional din unităţi, cat şi din cauza faptului că majoritatea copiilor sunt însoţiţi, spre unităţi, de persoane cu risc sau care prezintă risc pentru contacte în cadrul unităţilor de învăţământ”, se specifică în documentul MEC.
Pentru învăţământul primar, dacă elevul are cel puţin două calificative în semestrul al II-lea, situaţia poate fi încheiată, iar dacă nu, poate primi un calificativ în urma activităţii avute online. Dacă elevul nu a avut posibilitatea cursurilor online, calificativul va fi echivalent cu media elevului de pe semestrul I, iar dacă nu are niciunul, media anuală va fi cea a semestrului I.
Citeste continuarea pe adevarul.ro
Comentariile portalului
Dumnezeu să-l odihnească!
Dumnezeu sa il odihneasca in pace! Amintiri frumoase, de-o viata...
Fratii Tate in varianta mioritica!