Co-organizatorii festivalului de la Bulci renunță la finanțarea CJA, în favoarea Spitalului Județean
Un gest de bun simț și un gest umanitar de care chiar e nevoie în aceste vremuri grele. Co-organizatorii privați ai festivalului de la Bulci îi solicită președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, ca toate fondurile prevăzute de Centrul Cultural Județean Arad pentru ediția din acest an să fie dirijate spre Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, pentru a fi folosite în contextul luptei cu noul coronavirus.
„Credem că este în interes public imediat un asemenea gest și, de asemenea, în spiritul care guvernează acest festival. De aceea îi solicităm președintelui Consiliului Județean ca toate fondurile publice prevăzute pentru ediția din 2020 să fie redirecționate spre Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad”, a declarat jurnalistul Orlando Toader, reprezentantul societăților private care contribuie de peste un deceniu la organizarea festivalului de la Bulci.
Co-organizatorii nu intenționează să anuleze neapărat evenimentul din această vară. Dacă situația o va permite, festivalul va fi organizat cu resurse limitate, exclusiv din fornduri private, a subliniat Orlando Toader.
Printre agenții privați care contribuie an de an la reușita festivalului se regăsesc SC Selin’s SRL, SC Filip SRL, SC Laura Flowers SRL, Bergenbier, Taverna Pecicană, SC Elecon Plus SRL, SC Eastern Technology SRL, Von Meister, Port Arthur, SC Touchart SRL, NewsAr Press și Port Arthur.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)