Cinema Arta rămâne goală și în aprilie. Festivalul Filmului Francez, reprogramat
Instituirea stării de urgență a determinat conducerea Cinematografului Arta să anuleze toate proiecțiile de film programate în luna aprilie 2020. De asemenea, Festivalul Filmului Francez, programat inițial pentru începutul lunii aprilie, a fost reprogramat pentru finalul lunii septembrie 2020.
Inițial, reprezentanții cinematografului au anunțat, pe 10 martie (ziua în care toate instituțiile culturale au fost obligate să suspende programul cultural pe luna martie), că vor anula proiecția filmelor din 13 și 14 martie, după care, „în funcție de evoluția situației, se va discuta posibilitatea reluării proiecțiilor sau menținerea deciziei”. Desigur, măsura a fost luată pentru siguranța spectatorilor în contextul răspândirii virusului COVID-19 și, evident, între timp, toate celelalte filme au fost scoase din programul lunii.
Grup de discuții online al comunității Cinema Arta, până una, alta…
„În această perioadă, pentru siguranța noastră a tuturor suntem nevoiți să luăm o anumită distanță, iar până la revenirea în sala de cinema ne-am gândit să creăm un grup al comunității Cinema Arta. Vom putem schimba opinii despre cum vedeți viitorul cinematografiei după ce vom reveni la normalitate, ce va trebui să schimbăm, ce strategii ar trebui abordate sau pur și simplu să ne spuneți ce filme vedeți în această perioadă”, se anunță într-o postare pe pagina de Facebook a Cinematografului Arta.
Grupul de discuții pe Facebook poate fi accesat aici.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)