DGASPC Arad: Anumite documente care expiră în perioada de urgență, își prelungesc valabilitatea





Comunicat. Ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a Decretului privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României DGASPC Arad anunță beneficiarii că au fost publicate și o serie de prevederi care vizează prelungirea valabilității mai multor documente. Astfel, Art. 39 prevede: Certificatele de încadrare a copilului într-un grad de handicap și atestatele de asistent maternal eliberate de comisia pentru protecția copilului, precum și certificatele de încadrare în grad și tip de handicap eliberate de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap a căror valabilitate expiră în perioada de urgență declarată, își prelungesc valabilitatea până la încetarea stării de urgență.
De asemenea furnizorii care au depus către Ministerul Muncii și Protecției Sociale documentații pentru obținerea de noi licențe de acreditare obțin o prelungire a valabilității celor existente până la ridicarea stării de urgență.
Art. 40 – Certificatele de acreditare a furnizorilor de servicii sociale și licențele serviciilor sociale, provizorii și de funcționare, a căror valabilitate expiră în perioada de urgență declarată, își prelungesc valabilitatea până la încetarea stării de urgență.
DGASPC Arad reamintește tuturor beneficiarilor că cererile pentru acordarea beneficiilor și prestațiilor sociale pot fi depuse inclusiv pe cale electronică, așa cum prevede și art. 38 din Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)