În fața a cca. 30 de oameni, în cea mai mică sală a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” (cea de la etajul 3, numită, sugestiv, „Sala 30/3”), Diana Ioana Licu se descurcă excelent. S-ar putea să aibă oareșce emoții la început, dar asta e o chestiune inevitabilă chiar și la case mai mari, chiar și la actori cu cariere mai vaste. Oricum, e ceva ce e trecută cu vederea după prima clipire, tocmai pentru că – ni se dă de înțeles în scurt timp – emoțiile fac parte, de fapt, din scenariu. Avem de-a face cu un torent de senzații și iluzii, revelații transcendentale și dileme existențiale, precum și comutații între personalități, iar actrița ne ține în priză de un capăt la altul, de una singură. „Trudy… mintea umană e atââât de ciudată”, ne dezvăluie protagonista, parafrazând un extraterestru cu care se angrenează destul de frecvent în șuete paranormale. „Indeed”, ar răspunde Teal’c din serialul Stargate… și e cu atât mai greu să jonglezi printre personaje, în condiția în care ești unica „exponată” în lumina reflectoarelor. Nu și pentru Diana Ioana Licu.

Are 21 de ani și vine din Cluj-Napoca, unde a terminat Facultatea de Teatru și Film în cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. Nu e clujeancă get-beget, înainte de facultate a absolvit Liceul de artă „Carmen Sylva” la Ploiești, la profilul canto clasic. Deocamdată nu este nici arădeancă 100%, însă de câteva luni încoace – din toamna anului trecut, mai exact – este angajată la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. A debutat pe scena arădeană în cadrul Lunii pline de teatru cu un one woman show pe care l-a ales, inițial, doar ca o temă de semestru în anul 3 de facultate: „Bagajul cu oameni” (după „The search for signs of intelligent life in the universe” de Jane Wagner, în traducerea lui Matei Ioan Rotaru), de a cărui dramatizare s-a ocupat chiar ea.

Diana spune că a ales actoria deoarece a fascinat-o libertatea pe care simțea că o aveau actorii pe scenă, încă de când era doar spectatoare la teatrul din orașul în care a făcut liceul, iar acum, ca actriță cu acte în regulă, simte că are multă libertate, dar și multă responsabilitate. „Oamenii se văd pe ei, mai mult sau mai puțin, acolo, pe scenă, sau încep să viseze, încep să simtă, devin vulnerabili. Se creează o conexiune interesantă care nu poate fi explicată, e foarte fragilă”.

Dacă ar fi să spună doar trei cuvinte care să o caracterizeze ca om, acestea ar fi „Speranță. Vis. Transformare”, iar ca actriță: „Joc. Animal. Senzorial… Cel puțin, asta simt acum”, mărturisește actrița.

„Bagajul cu oameni” a fost inclus deja pentru a doua oară în programul teatrului arădean și, având în vedere succesul de care s-a bucurat, se va juca și în această lună, pe 24 martie. Este un show-monolog de doar 50 de minute, dar scurgerea timpului chiar nu e o problemă demnă de luat în calcul în cazul acestui spectacol. De fapt, cele 50 de minute sunt exact atât cât e nevoie ca să facem cunoștință cu Diana Ioana Licu și să o aplaudăm frenetic la final pentru prestația ei. E un fel de demo performance ideal pentru o tânără actriță care vrea să experimenteze, să exerseze și totodată să-și dovedească măiestria în roluri multiple, diferite și inedite. Într-un minut e pe scenă o bătrână nebună, fără adăpost, care colecționează deșeuri și povești despre oamenii din jur, iar în minutul următor îi ia locul o tănără dezorientată, care se ceartă cu interlocutori imaginari și se confruntă cu gânduri sinucigașe. Peste încă două, trei minute, ea găsește în buzunar o scrisoare de adio a unei necunoscute și se întreabă ce o fi fost în mintea și în sufletul săracei ființe.

Cea mai mare parte a dilematicii ciudatelor ființe pământene sunt însă dezbătute tot de bătrâna nebună, cea care a fost aleasă „creative consultant” de către extratereștri. Odată le-a arătat o supă de roșii și o poză cu pictura lui Andy Warhol, cu supa de tomate în conserva Campbell’s, dar n-au înțeles diferența. Cum n-au înțeles nici rostul unui spectacol de teatru, aparent. În schimb, au înțeles perfect cum funcționează mintea umană și au înțeles și faptul că mintea umană nu realizează adevărul despre cum funcționează mintea umană. Extratereștrii au spus protagonistei, Trudy, că spectacolul e supa, iar arta este publicul. Și că, poate, într-o zi, vom face ceva atât de impresionant, încât întregului univers i se va face pielea de găină… E ceva ce-i urăm și actriței Diana Ioana Licu, pentru că de demonstrat că are talent a demonstrat deja.