„Botezul” primei competiții oficiale pentru micuții handbaliști ai CS Inoan Arad





CS Inoan Arad a fost, la finele săptămânii trecute, printre echipele participante la turneul de minihandbal al Euroregiunii RO 5, care s-a desfășurat la Sala Sporturilor „Victoria”, în organizarea HC Beldiman Arad.
Echipa de băieți a clubului condus de prof. Adriana Inoan a participat în premieră la o astfel de competiție, astfel CS Inoan reușind, din acest an competițional, să fie activ la toate categoriile de vârstă, începând cu Baby-Handbal și terminând cu seniori, atât la fete cât și la băieți.
Micuții handbaliști născuți în anii 2009-2010 au debutat curajos într-o competiție națională. „La acest nivel scorul nu se contabilizează și prezența la o Euroregiune îți oferă dreptul de a participa la Festivalul Național de Minihandbal, care se va desfășura în perioada 4-7 iunie 2020, într-o localitate ce urmează a fi stabilită de FRH”, ne-a declarat prof. Adriana Inoan.
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?