Când „mnezo” dansează, „dracu” înnebunește! Reportaj „pe fugă” de la trei evenimente politice, dintre care doar unul la vedere. Falcă, pardon, Bîlcea reales, Căprar reales, USR mucles!





Ca să începem cu cea mai subțire „informație” dintre toate cele pe care o să le înșirăm aici, spunem doar atât: pe scările de lângă sediul USR câțiva membri se certau ca „la ușa cortului” din motive de liste și din motive de studii. Din păcate, asta e tot ce am auzit, fiind neinvitați și dând doar un giro prin zonă. Nu ne-au anunțat că se stabilesc candidații… S-au certat și după plecarea noastră… Nu știm dacă erau 100, dar erau destui cât să încapă în sediul USR. Poate însă, cu privire la ei, o să revenim în zilele următoare. Deh, nu avem surse peste tot și nici n-a fost publică ședința, plus că zgomotul scaunelor ne-a făcut să nu mai ciulim urcehile și să plecăm.
Așa că am avut de ales între PSD Și PNL. Unde să mergem prima dată? Ce e mai aproape? Clar Polivalenta, unde era PNL, mai bine zis „mnezo”…, alias ceva „Falcă” cu cravată verde, decât să mergem până la Helen, lângă Selgros, unde PSD avea programată conferința extraordinară în care să îl aleagă pe Căprar, singura problemă fiind aceea a întrunirii cvorumului. Prea mult combustibil consumat până acolo…. Așa că am ales Polivalenta.
Trebuie să vă spunem că am fost un comando de doi jurnaliști, ca să ne înlocuim unul pe celălalt în caz că… poate unul dintre noi ia bătaie, sau orice altă problemă ar putea să apară… Și a apărut!, că așa-i în fotbal, apar când nu te aștepți! Andrei, îmi pare rău, știu că înjuri și acum că ți-ai lovit mașina, și că nu merge doar polișată, dar nu eu trebuie să îmi cer scuze că ăia de erau înăuntru au ales să ducă și să nu aibă loc de parcare peste 4300 de „cică” membri de partid ca să zică ce le-a spus Falcă cu Geanina înainte: „Sergiu Bîlcea este candidatul PNL Arad la Primărie!”. Vreau să rămână pentru posteritate că pe Andrei, colegul meu, l-au „executat” parcările făcute de liberali în zonă și că în loc să mă însoțească a fost nevoit să meargă să completeze „declarații amiabile” pentru o doamnă care a strâmtat șoseaua în fața lui.
Bineînțeles că după întâmplarea colegului meu, constatând că nu există parcare pentru jurnaliști (nu de casă) în zona Sălii Polivalente și mai ales pentru că i-am auzit vocea actorului Zoli Lovas („La mulți ani”, Zoli, dar nu pentru că ai vorbit ca proaspăt intrat în politică ci pentru că, într-adevăr, azi a fost ziua ta de naștere) care prezenta, deja, candidații la alegeri și eram convinși că Falcă o să vorbească ultimul că așa e „mnezo”, am plecat repede la SPD. Pardon, PSD, că mai au mult până să îi ajungă pe confrații lor nemți.
Și am ajuns acolo tocmai când invitau presa să părăsească incinta că cică nu e pentru toată lumea, doar pentru membri chemați acolo să voteze schimbarea. Sau, nah, noua sau vechea echipă. Am stat la vreo două țigări pe afară, ascultându-l pe Căprar cum le spune celor prezenți (membri cu drept de vot și invitați) că statutul nu e încălcat și că alegerile sunt „brici” și, cât spune arădeanul „pește”, s-a trecut și la vot. Acum, să nu ne înțelegeți greșit, pentru noi, jurnaliștii, timpul trece repede, dar oricum totul s-a petrecut în regim de urgență, poate și pentru că dădeam cu ochii peste transmisia live a evenimentului liberal de la Polivalentă. Pardon, nu doar liberal, că cică nu toți angajații din societățile comerciale subordonate Primăriei Arad sunt liberali. Doar că au primit ordin pe unitate.
În sfârșit, am stat noi pe acolo cât am stat (afară, că înăuntru nu am avut voie!) însă, cu sinceritate vă spunem, când am auzit că Vasile Bociort este noul președinte executiv al PSD Arad, în loc să comentăm ceva, mai bine am ales să plecăm. De ce să mai stăm? Că era clar că Căprar (cacofonie intenționată, că nu aveam altă soluție lingvistică în acest caz) o să fie ales, cel puțin până săptămâna viitoare când CEX-ul național o să ia o decizie.
Și ne-am întors la PNL, dar am fost mult mai înțelepți. Ne-am lăsat mașina lângă Spitalul de Psihiatrie, că să nu ne încurce nimeni când și unde parcăm și nici să nu știm de unde am plecat și unde am ajuns. Ați înțeles? Că n-am ajuns la pizza la o familie săracă, am ajuns la o (nu vrem să spunem nimic porcos..) … la toată lumea, fiindcă am avut impresia că toată tevatura asta, de a costat… pfff!, a fost făcută doar pentru dorința lui „mnezo” de a arăta că Sergiu Bîlcea este candidatul său la Primăria Aradului și, în rest… în rest al PNL. Da, recunoaștem, liberalii au reușit un spectacol de tip american și nu o spunem din cauză că s-a vorbit, de multe ori, ca la o biserică, și nu ortodoxă!, ci pentru cum au prezentat evenimentul.
În fine, Tina Turner și ăla de a făcut muzica pe care întotdeauna vorbește „mnezo” și ne spune de familie, de creștin-democrație, de arădenii mei iubiți (idei care s-au regăsit și în discursul rostit cu glas firav de Sergiu Bîlcea cu pronunțate accente de „mnezo” și el), chiar nu ne vine acum în minte cine cântă melodia, mai lipseau. Că Orban, Ludovic, n-a fost și poate de aceea nici Călin Bibarț nu a prea zâmbit – și nici n-a prea exultat!- când a fost anunțat primul pe lista de deputați PNL.
No bine, și după ce l-am văzut pe Falcă că îi dă flori albe lui Zoli Lovas, dar colegului său, primarul de la Pilu (poate greșim) nimic, sincer, chiar ne-am gândit că nu poate fi vorba de o realitate, ci despre o piesă de teatru. O piesă proastă, actorul în schimb fantastic. Cine a fost actorul? Hm… Scuză-ne Zoli, nu tu!
Urmează o altă săptămână, Bîlcea a fost impus la Primăria Aradului de „mnezo”, ca urmaș al său, cu unanimitate de voturi (precizăm că era întuneric în sală și nu se putea vedea dacă au ridicat „toate” miile mâinile), Căprar a fost reales cu 75 de voturi din 80, iar la USR… nu știm deocamdată, efectiv, de ce s-au certat ca la piață.
Astea fiind spuse, acum mâncăm o felie de pizza imaginară de la „mnezo”… și a mai trecut o zi plină de politică în Arad. Că cică, zilele astea, decizive și hotărâtoare, ne decid viitorul. Am scris pentru cititorii neînregimentați politic și pentru… Pentru cine naiba?
Explicație obligatorie 1: Despre evenimentele de mai sus, mai multe în zilele următoare, așa cum ne cunoașteți.
Explicație Obligatorie 2: Să ne scuze aleșii locali primari din județ pe care nu i-am amintit mai sus, că sunt de la PNL, că sunt de la PSD. Însă, nu ei au fost eroii astăzi. La PNL, au fost pe scenă, dar doar au zâmbit, La PSD, n-au fost. La USR… nu știm… încă.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)