Nu, ekklesia nu înseamnă la ce vă gândiți Dumneavoastră, stimații mei cititori, suspendați între Crăciun și Revelion în nicicând și niciunde.

Primul înțeles al termenului provine din Atena cea antică, prima formă a democrației, una foarte exactă, fiindcă cei care puteau vota și alege reprezentau o minoritate, circa 6000 de oameni din 50.000, cât număra pe atunci orașul mitic al democrației.

Trebuiau să fie bărbați liberi și cu o anumită pregătire și stare, fiind convocați o dată pe lună sau chiar de mai multe ori în Amfiteatrul lui Dionisos să decidă în marile probleme ale comunității, și să-i aleagă pe lideri, arhonți, respectiv parlamentul, pe care ei îl numeau boule (βουλή,boulē; plural βουλαί,boulai,  se pronunță bulé, nu boule). Astăzi am spune că ei reprezentau de fapt electoratul.

Veți vedea că nu e fără folos stabilirea acestei corespondențe, având în vedere prezența primarului Călin „Bibi” Bibarț de Crăciun în sala fostului cinematograf Dacia, acolo unde mai nou își are sediul Biserica Ekklesia, un cult neoprotestant de expresie penticostală, bine reprezentat în Ardeal, atât printre români, cât și printre unguri.

Înainte de a intra în miezul problemei, să stabilim că termenul de Ekklesia este folosit în vocabularul creștin drept adunare iar în cel neoprotestant de adunare a celor chemați de Domnul, foarte asemănător cu sensul inițial de cei chemați să voteze și să desemneze înainte mergătorii comunității.

Veți vedea, este foarte important să stabilim aceste nuanțe, având în vedere vizita de Crăciun a Domnului Bibarț la fostul cinematograf Dacia, acolo unde am văzut eu din rândul întâi Love Story la prima reprezentație din Arad, fugind pentru asta de la ore.

Pentru că Bibi nu s-a dus acolo împins de o mână divină sau de un suflu de credință care l-a pocnit în Ajun în timp ce aprindea beculețele de pe bradul familiei. Nu, dimpotrivă, s-a dus dintr-un calcul democratic, ca să nu spunem politic, având în vedere că de când e lumea se știe: în Arad ajunge primar cel care este susținut de comunitatea neoprotestanților.

În perfectă consonanță cu termenul Ekklesia, însemnând, cum am văzut mai sus, adunarea celor chemați să desemneze pe cei care ne conduc și ne administrează.

Intrând în Ekklesia nu devii automat „ekler”, așa cum observa un mucalit arădean, dar poți deveni primar, ales cum scrie la carte, chiar dacă nu ești tu cel desemnat de partidul tău local liberal și național, o altă adunare, adică ekklesia, dar de această dată mai mult a nechemaților.

Pentru că, ce să ne mai ascundem după termeni și cuvinte, despre asta este vorba, pentru asta a apărut Calin Bibarț la fostul cinema Dacia în prima zi de Crăciun.

Informațiile noastre pe surse susțin în continuare că, în ciuda sondajelor în care Bibarț este cel mai bine văzut liberal arădean, conducerea partidului, mergând pe mâna și alte părți ale corpului Geaninei Pistru, nici nu vrea să audă să schimbe candidatura de la Bîlcea la Bibarț, chiar dacă ambii încep cu „B”, oferind proaspătului „ekler” un post liniștit în Parlamentul României.

Însă Bibi nu e de Parlament, el e cu natura, cu cea naturală, dar și cu cea umană, mai ales printre cei care stau în spatele său și îl susțin, chiar dacă sunt atât de departe de cele spirituale reprezentate de Biserica Ekklesia precum Săvârșinul de Ierusalim, asta ca să nu mai pomenim și de alte localități mai puțin cunoscute.

Sursele noastre, unele acoperite rău, altele mai la vedere, susțin că problema „Bibi” a devenit una de nivel național, ca să nu spunem de interes național, la orizont apărând chiar unele partide care l-ar prelua ca și candidat la Primăria Aradului dacă liberalii arădeni îl țin în continuare pe „Nu”, adică pe Geani și pe Sergiu, în brațe.

Nu spunem mai multe, să nu iasă cu scandal, e totuși perioada anului în care lumea vrea liniște și pace, eventual sparte doar de pocnetul șampaniei sau de zurgălăii saniei imaginare din visele umede ale politicienilor noștri de frunte retrași de sărbători în locuri mai calde decât noi și problemele noastre de doi lei.

În încheiere, având în vedere că, așa cum am insinuat în introducere, trăim în timpul inefabil, pe ici-colo spiritual, al nimicului dintre Crăciun și Revelion, doar câteva cuvinte despre afirmația că primarii la Arad sunt aleși de neoprotestanți.

Mulți interpretează că această afirmație ar trăda faptul că am eu ceva cu ei, îi consider oarecum nocivi din acest punct de vedere pentru oraș.

Nimic mai puțin adevărat, dimpotrivă, dacă facem abstracție de unele dimensiuni mai puțin mundane, ei reprezintă acele comunități pe care se poate baza o societate clădită pe solidaritate și întrajutorare.

Problema apare doar atunci când politicienii se folosesc de această dimensiune și calitate – dacă o adunare, ekklesia, este convinsă și chemată să voteze pentru cineva, spre deosebire de ortodocși, catolici, protestanți, toți o vor face, fără excepție – a neoprotestanților, fără însă să se conformeze normelor care ar decurge de aici: onestitate, bune intenții, muncă pentru comunitate și, înainte de toate, cinste.

La Anul și La Mulți Ani!