La înălțime! Fiul lui Roli Nagy, 1,94 metri, a câștigat Olimpiada baschetului școlar! LNI și Arte sunt campioane





Etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (O.N.S.Ș.), la nivel gimnazial, și-a stabilit, recent, campioanele.
În competiția masculină s-a impus echipa Liceului Național de Informatică (LNI) – „Generală 5”, elevii profesoarei Mihaela Socaci depășind în ultimul act Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”, scor 24-15. Pe podium au mai urcat băieții de la CN „E. Ghiba-Birta”, 29-13 în finala mică cu Șc. Gim. Pădureni – Ch. Criș.
Din lotul echipei câștigătoare s-a remarcat fiul fostului fotbalist Roland Nagy, Norbert (14 ani – 1,94 m) dovedind reale calități pentru sportul la coș, el fiind (și) un practicant legitimat al fotbalului.
Sub panoul fetelor s-a impus, oarecum surprinzător, Col. de Arte, 34-25 în finala cu CN „Preparandia – D. Țichindeal” (Peda). Andrada Dulhasz și Nicole Fritea au fost principalele artizane ale calificării obținute de formația prof. Valeria Bondor, realizată în premieră de „Arte”. Finala mică a opus LPS Arad și Șc. Gim. Țipar, gazdele impunându-se cu scorul de 16-8.
MVP de la „Artă”
Organizatorii, în frunte cu inspectorul de specialitate, prof. Lucian Rodica, și directorul LPS Arad, prof. George Mandache, au stabilit „5”-ul turneului și titlul de MVP, acesta din urmă revenind lui Mario Pantea și Nicole Fritea (ambii de la „Artă”).
Cele două câștigătoare – „Artă” și LNI – vor reprezenta Aradul la faza zonală, din primăvara anului viitor.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)