Șeful Pentagonului se plânge de statele „parazite” din cadrul NATO
Şeful Pentagonului, Mark Esper, a pledat vineri în favoarea solicitării președintelui Donald Trump ca aliații SUA să aloce 2 la sută din PIB pentru cheltuieli militare, subliniind că NATO nu îşi poate permite să aibă în rândurile sale state „parazite”, informează Agerpres, care preia o știre a agenției France-Presse.
„Majoritatea statelor consideră SUA drept cel mai bun partener pentru securitatea mondială, nu doar datorită superiorităţii capacităţilor şi echipamentelor noastre militare, dar şi datorită valorilor pe care le apărăm”, a declarat secretarul american al apărării în faţa experţilor în securitate naţională din Consiliul pentru Relaţii Externe (CFR).
„Alianţele noastre nu se bazează pe tranzacţii comerciale. Ele sunt, mai degrabă, bazate pe respect reciproc, valori comune şi o voinţă împărtăşită de a le apăra”, a adăugat oficialul american.
Fostul diplomat Richard Haas, preşedinte al CFR, i-a aminitit acestuia că, dimpotrivă, anumite state membre ale NATO percep alianţa cu Washingtonul ca devenind din ce în ce mai „tranzacţională” şi se îndoiesc de voinţa SUA de a le apăra în caz de agresiune, dacă acestea nu au contribuit suficient din punct de vedere financiar.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)