Florin Farcașiu – repus în funcția de primar, dar nu „albit”, după ce Tribunalul Arad a anulat ordinul de demitere al Prefecturii





După trei ani de la raportul ANI care-l declara incompatibil, cel mai vechi primar liberal revine în funcție la Târnova, după ce Tribunalul Arad a admis acțiunea formulată împotriva Prefecturii Arad. Mai exact, Florin Farcașiu, declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate deoarece acesta ocupa funcția de primar , dar și de membru în Consiliile de Administrație ale Școlilor Gimnaziale Tîrnova și Agrișu Mare în perioada 26 iunie 2012 – 29 iunie 2014, va reveni pe postul de primar în urma anulării de către Tribunalul Arad al ordinului Prefecturii dat în octombrie anul acesta. Acesta va primi și plata indemnizației în mod retroactiv.
Primarul Târnovei a cerut ca onorariul de avocat să îi fie plătit de către pârâți, dar Tribunalul Arad a dispus doar plata taxei de timbru, în sumă de 350 de lei.
Anularea de către Tribunalul Arad al ordinului Prefecturii nu atrage după sine și anularea deciziei judecătorilor ÎCCJ, primarul fiind în continuare incompatibil în perioada mai sus menționată.
Soluția pe scurt:
„Admite, în parte, acţiunea în contencios administrativ, formulată de reclamantul FARCAŞIU FLORIN, împotriva pârâţilor INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢULUI ARAD şi PREFECTUL JUDEŢULUI ARAD – FLORENTINA HORGEA şi, în consecinţă, dispune:
– anularea Ordinului Prefectului Judeţului Arad nr. 715/25.10.2019, privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului Primarului Comunei Târnova, domnul Farcaşiu Florin;
– repunerea reclamantului în situaţia anterioară emiterii ordinului cu plata retroactivă a indemnizaţiei cuvenite de la data emiterii ordinului până la repunerea efectivă în funcţie.
Obligă pârâţii să plătească reclamantului suma de 350 lei cheltuieli de judecată parţiale, reprezentând taxa judiciară de timbru. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, vizând onorariul de avocat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce se depune la Tribunalul Arad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 03.12.2019”.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)