Criminalul din Arad, cel care și-a decapitat verișorul cu drujba din cauza unei mașini, și-a primit sentința
Tribunalul Timiș a dat,ieri, sentința în dosarul în care a fost trimis în judecată arădeanul Dorin Muntean, autorul crimei înfiorătoare de la Sânandrei. Vă reamintim că în 31 ianuarie, în jurul orei 4.30, agresorul a început să taie cu drujba ușa unei case în care era un bărbat împreună cu fiii săi în vârstă de 14 ani si 18 ani si prietena unuia dintre băieți. Copiii au fugit, iar proprietarul a fost lovit de atacator care apoi l-a decapitat cu drujba. „Nu aveam cum să nu-l omor la ce supărat eram pe el”, le-a povestit, ulterior, criminalul anchetatorilor.
Muntean cunoștea zona unde avea să dea atacul pentru că-și mai vizitase de câteva ori victima cerându-i să-i restituie cei 2.000 de euro și să primească înapoi BMW-ul pe care-l vânduse.
Atacatorul a povestit că în urmă cu câteva luni, tot el a fost cel care i-a distrus mașina victimei în semn de răzbunare și sperând că așa îl va convinge să facă tranzacția. Incidentul a fost cercetat de polițiștii din Sânandrei, dar plângerea a fost retrasă. Tribunalul Timiș l-a găsit vinovat pentru omor calificat, cu premeditare și cruzimi, violare de domiciliu și lovire sau alte violențe, sentința finală fiind de 25 de ani și șase luni de închisoare.
Citește și:Filmul unei execuții. Cine este arădeanul care și-a decapitat verișorul cu o drujbă
De asemenea, i s-a interzis să se apropie de copiii victimei la o distanţă mai mică de 100 m pe o perioadă de 5(cinci) ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate și să plătească despăgubiri morale de 130.000 euro. Sentința nu este definitivă.
Sursa: pressalert


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)