Președintele CJ Arad, Iustin Cionca, a anunțat semnarea contractului pentru modernizarea drumului județean Șofronea-Zimand Cuz
Comunicat. Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca și vicepreședintele Sergiu Bîlcea au participat astăzi la semnarea contractului pentru modernizarea drumului județean Șofronea – Zimand Cuz. Lucrarea va fi realizată de firma PORR, care a finalizat în județul Arad modernizarea drumului Nădlac – Pereg, este în curs de finalizare a drumurilor Sintea Mare – Șepreuș, Grănicieri – Pilu și va începe lucrările pe tronsonul Gurahonț – Buteni.
,,În decurs de 10 zile suntem la a patra semnare de contract pentru modernizarea drumurilor județene, după tronsoanele Pâncota – Buteni, Gurahonț și Târnova – Tauț. Astăzi semnăm contractul cu firma PORR pentru dezvoltarea unei noi rute în județ, Șofronea – Zimand Cuz, de la care ne așteptăm să preia o parte din traficul de pe șoseaua de centură a Aradului. Realizăm o legătură a drumului Arad – Oradea cu rețeaua de drumuri transfrontaliere în care investim 13,5 milioane de euro din fonduri europene. Drumul Șofronea – Zimand Cuz va realiza astfel o scurtătură către punctul de trecere a frontierei Turnu, continuând înspre Șofronea și Variaș. Suntem în continuare interesați și de deschiderea permanentă a punctului de trecere a frontierei de la Variaș care în prezent funcționează doar sâmbăta, între orele 9 – 16. În momentul intrării României în Zona Schengen, acest drum, Zimandcuz – Șofronea, își va dovedi și mai mult utilitatea pentru racordarea la rețeaua drumurilor din Ungaria”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Câteva date tehnice despre DJ Șofronea – Zimand Cuz: modernizarea celor 5,7 km se va încheia în 12 luni, iar valoarea lucrării este de 7 112 273, 70 lei la care se adaugă TVA.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)