sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Pola Zilei: De ce s-au ieftinit microbuzele electrice și la Consiliul Județean Arad?

    de E. Nola | 18 aprilie 2026, 10:56 AM | Pola Zilei | Recomandările editorilor

    0

    Revenindu-ne după Paște, acum, în Săptămâna Luminată – ca să ne luminăm și noi dacă se poate –, ne punem această întrebare, având în vedere știrea că microbuzele achiziționate pentru transportul elevilor de Consiliul Județean Arad s-au ieftinit spectaculos. E vorba de un program european, aplicat la nivel național, în consecință și la Arad, derulat prin consiliile județene aferente.

    Dacă la început făceau peste 200.000 de euro, mai nou se pot achiziționa și cu o sută. Poate un pic mai mult sau mai puțin. Sigur este că față de prețul inițial, scăderea este de optzeci de mii de euro.

    Acuma, noi aicea, mari fani ai mașinilor, ne punem întrebarea cum este un microbuz, chiar și electric, care face peste două sute de mii. De euro. Cât un Ferrari sau Rolls-Royce, mai ieftine așa… Ne-am uitat noi așa un pic pe online, la niște cataloage de prețuri, realizând că un microbuz Ford face câteva zeci de mii de euro. Normal, nu electric. Cele electrice sunt mai scumpe, dar departe de două sute de mii.

    Și atunci cum se face că noi, prin consiliile noastre județene le luăm pentru elevi la dublu sau chiar la triplu preț? Oare ce se ascunde în această umflare de prețuri? Și să nu spuneți că nu v-am întrebat la timp. Doar acum după ce presa a atras atenția asupra „afacerii”. Că doară și noi tot presă suntem…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Sondaj: De ce s-au ieftinit microbuzele electrice și la Consiliul Județean Arad?

    Distribuie articolul

    Comments are closed.