Romario Moise: „Ne așteaptă un meci greu, întotdeauna este așa după o înfrângere”





Romario Moise ar putea debuta pentru UTA într-un meci de campionat. A început sezonul ca titular în Liga 1 în tricoul echipei Astra Giurgiu. Apoi, Romario a primit tot mai puține șanse de la Alexa și a decis că trebuie să facă o schimbare.
Fotbalistul a ales să joace la UTA și nu regretă acest lucru. A jucat deja un meci pentru gruparea arădeană în meciul din Cupa României cu Lipva, scor 1-0. Nu a strălucit, dar nici nu a făcut greșeli, astfel că Balint l-ar putea folosi și sâmbătă în meciul cu FC Snagov.
„Ne așteaptă un meci greu, întotdeauna este așa după o înfrângere. Îmi doresc să ne mobilizăm cu toții mai bine și să punem în practică ceea ce lucrăm la antrenamente. O să strângem rândurile și o să trecem peste întâmplarea negativă de la Timișoara. Trebuie să iasă la iveală valoarea, căci este un grup cu o calitate tehnică foarte bună. Cu siguranță vom face un meci foarte bun. Personal, am venit cu sufletul deschis și cu toată convingerea că o să facem treabă foarte bună împreună, la UTA. Am fost primit bine din toate punctele de vedere, m-am acomodat repede și sper să ne ajutăm reciproc. Mi s-a oferit oportunitatea aceasta de la Arad și am primit-o cu sufletul deschis. Sunt sigur că am făcut o alegere bună. Mă adaptez repede oriunde voi fi folosit”, spune Romario Moise.
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)