Un pui de urs, lihnit de foame și slăbit, a fost găsit într-o pădure din Bușteni
Un pui de urs, flămând și care nu mai putea merge, a fost luat, vineri, dintr-o pădure de pe Valea Cerbului din Bușteni, urmând să fie relocat în rezervația de urși din Zărnești, informează Mediafax.
Potrivit IJJ Prahova, jandarmii montani au intervenit, vineri, pe Valea Cerbului din Bușteni, unde a fost semnalată prezența unui pui de urs, despre care s-a spus că este rănit și se află la marginea pădurii.
„La fața locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi și o patrulă de poliție, aceștia îndepărtând curioșii de locul cu pricina, deoarece exista riscul ca în zonă să fie și ursoaica”, arată sursa citată.
Reprezentanții IJJ Prahova au mai precizat că s-a luat legătura cu gestionarul fondului de vânătoare „care s-a deplasat la fața locului și a constat ca puiul este subnutrit și în imposibilitate de a se deplasa”.
Puiul a fost preluat și, după ce va fi examinat medical, va fi relocat în rezervația din Zărnești.
Tot vineri seara, în Bușteni, jandarmii au îndepărtat o ursoaică cu trei pui, animalele fiind alungate cu ajutorul semnalelor acustice și luminoase.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)