Edi Prodan? Edi e tânărul care și-a pus capăt zilelor la doar 21 de ani. În urma sa rămâne un mare semn de întrebare și un gest care a șocat Aradul





Cât de mare trebuie să fi fost durerea acestui tânăr de doar 21 de ani? Cât de tare să suferi ca să recurgi la un astfel de gest? Edi Prodan a ales să rupă legătura cu viața într-un mod care a șocat întreaga comunitate. Și-a pregătit telefonul pentru înregistrare, și-a așezat gâtul pe calea ferată și a așteptat trenul… Incredibil.
Mă uitam prin pozele sale și vedeam un băiat vesel, un băiat plin de viață. Mă uitam la mesajele pe care le-a primit de ziua lui și realizez că era un prieten și un coleg extraordinar. „Ai fost colegul de bancă perfect”, îi scria fosta sa colegă de bancă din liceu. „Ai fost…”, din păcate, iar acum totul se raportează la timpul trecut, pentru că Edi este acum o însumare de amintiri extraordinare pentru cei care l-au cunoscut și șocul veștii de ieri de la amiază.
Mama sa, Diana Prodan, frații săi, Gabi și Norbert, tatăl său, cu toții sunt în stare de șoc după această veste, pentru că nimic nu anunța asta.
Edi a ales să plece din această lume chiar într-un loc în care se juca des în copilărie. „Nu pot să cred. Nu pot să cred că e adevărat și nu pot să cred că ești tu. Ai ales locul de la Podul Roșu, locul unde ne jucam în urmă cu zece ani, când eram copii”, îi scrie unul dintre prietenii din copilărie pe Facebook.
Născut la 22 aprilie 1998, a crescut în Micălaca, a absolvit cursurile Colegiului Național „Vasile Goldiș” din Arad în urmă cu doi ani și mai avea un an pentru a absolvi și cursurile Universității de Vest Timișoara.
Somn lin, Edi Prodan!
Citește și: Tânăr decapitat de tren pe podul CFR Micălaca. Se pare că și-a filmat moartea
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)