Parteneriat cultural prin Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad





Complexul Muzeal Arad și Muzeul Regional Pljevlja din Muntenegru au realizat un parteneriat la finele săptămânii, la inițiativa rectorului Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, prof.univ.dr. Ramona Lile.
Prezent la Școala de Vară „Comunicare și interculturalitate” organizată de universitatea arădeană de stat, directorul muzeului din Muntenegru, dr. Branko Banovic, cadru didactic universitar la Universitatea Donja Gorica și managerul Complexului Muzeal Arad, dr. Constantin Ioan Inel au participat la o întâlnire pe teme de management muzeal și cultural. Au fost stabilite contacte profesionale în vederea efectuării unor schimburi culturale viitoare și demersuri pentru protejarea și valorificarea patrimoniului muzeal al celor două instituții, prin proiecte comune de cercetare științifică, conferințe și proiecte expoziționale.
Întâlnirea dintre managerii celor două muzee s-a desfășurat la Palatul Cultural Arad și s-a încheiat cu vizitarea expoziției de istorie, dedicată Revoluției române de acum 30 de ani, „Arad – decembrie 1989”.
„Mă bucur că am reușit să aducem laolaltă două instituții culturale din două țări diferite. Este important pentru noi, ca universitate, să facilităm cooperarea dintre instituții, să creăm oportunități benefice pentru comunitatea locală”, a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este