Jos clopul: Liverpool a câștigat UEFA Champions League!
Liverpool a câștigat finala UEFA Champions League disputată pe Wanda Metropolitano din Madrid contra unei alte echipe din Albion, Tottenham. Echilibrul a fost rupt încă din primele secunde ale jocului, cred că 27 de secunde, atunci când arbitrul Scomina a dictat un penalty – cam discutabil – la un henț în careu al lui Sissoko.
Mo Salah a executat după mai bine de un minut și Liverpool pornea finala în avantaj de un gol după ce egipteanul l-a învins pe Lloris. După acest moment, jocul a fost foarte șters. Părea un joc de mijlocul clasamentului din Premier League dintre Watford și West Ham. Fizic și cam atât.
Cea mai frumoasă fază a primei reprize s-a petrecut atunci când o blondă aproape superbă – mai ales din punct de vedere al formelor – a sprintat pe teren, fiind urmărită îndeaproape de doi stewarzi care salivau… Van Dijk a părut impasibil. Nici măcar nu s-a uitat spre ea. Nici măcar Klopp nu a prevăzut o asemenea surpriză, astfel că vopluptoasa blondă a rămas nemarcată…
Tottenham a tot pedalat spre careul „cormoranilor”, dar bicicleta lui Pocchetino a părut a avea defect mecanismul de schimbare a vitezelor. Kane a fost inexistent, Eriksen părea că are interdicție în zona careului, iar Son era ca un copil mic pierdut de părinți în Obor. Era singur și striga într-una…
Klopp a câștigat meciul contra lui Pocchetino și pentru că și-a permis luxul de a se apăra, dar și pentru că a ieșit mult mai copt după trei finale pierdute în șase ani. Dacă în precedentele finale echipele sale erau debordante și au jucat fotbal, în această seară Liverpool părea că s-a uitat toată săptămâna la lecțiile de „catenaccio” ale lui Helenio Herrera. Ce trecea de Matip sau Van Dijk era rezolvat de Allison Beker, portarul care a făcut diferența în această finală, după ce anul trecut tot un portar a făcut diferența în finala UCL, Karius. Atunci a fost pe minus pentru Liverpool.
Klopp a fost, din nou, atins de geniu. A mers încă de la început pe „clasici”, adică pe titularii de drept. Firmino era titular, Wijnaldum și-a reluat locul în linia mediană în locul lui Milner, Robertson era la locul său, în stânga, altfel spus, echipa de bază. Apoi, l-a trimis pe Origi în teren chiar în locul lui Firmino. Dacă nu vedeam echipa de start sau schimbarea din minutul 58 nici nu aș fi știut că brazilianul a jucat. Iar Divock Origi, cel care a marcat două goluri Barcelonei, a marcat golul izbăvitor în ultimele minute ale meciului, mai precis în 87.
Pocchetino nu a fost prea inspirat. A așteptat mult de la Kane, dar degeaba, pentru că atacantul englez nu a mai jucat de vreo două luni. Delle Ali era și el bezmetic , Winks a părut mereu surprins de faptul că joacă o asemenea finală, iar Sissoko nu știa care-i e treaba, să tragă la poartă sau să recupereze mingi la jumătatea terenului. Cu câțiva jucători complet ieșiți din formă sau marcați de importanța jocului, antrenorul argentinian a întârziat foarte mult introducerea talismanului său de la Amsterdam, Lucas Moura. Brazilianul a evoluat în ultimele 25 de minute și a ratat două dintre cele mai mari ocazii ale lui Spurs. Poate dacă îl introducea la pauză, Moura avea măcar patru situații și cine știe…?
S-a terminat 2-0, iar Liverpool câştigă a şasea Ligă a Campionilor din istorie. De partea cealaltă, Tottenham a atins cea mai bună performanţă din istoria clubului, prin calificarea în ultimul act al celei mai importante competiţii europene.
Acum nu putem spune decât: jos clopul! Jurgen Klopp merită acest trofeu, la fel cum merită și Liverpool. A fost o finală între două echipe care în toamnă s-au calificat la fotografie din grupe. Apoi, Tottenham a demolat pe Borussia Dortmund și a fost dusă de providență în ultimul act după dublele cu City și cu Ajax.
În schimb, Liverpool a defilat. A zdrobit pe Bayern la Munchen, a trecut peste Porto parcă fără să transpire, iar în dubla cu Barcelona a fost mai bună decât echipa din Catalunia chiar și când a pierdut cu 3-0 pe Camp Nou. Probabil, Liverpool a câștigat actuala ediție a UEFA Champions League încă de la golul lui Origi la cornerul executat de Arnold…
Din punct de vedere al spectacolului, finala a fost cel puțin modestă. Nu țin minte să fi văzut un meci atât de șters la acest nivel de la Steaua – Barcelona, sau PSV cu Benfica, în 1988… Dar alea au fost fără goluri, cu diferențiere la penalty-uri. Noroc cu Duckadam 😉
Rămânem totuși cu amintirea unei ediții de vis a UEFA Champions League.
Tottenham – Liverpool 0-2 (0-1)
Tottenham: Lloris – Trippier, Alderweireld, Vertonghen, Rose – Sissoko (Dier 74), Winks (Lucas 66) – Alli, Eriksen, Son – Kane
Rezerve: Vorm, Gazzaniga, Sanchez, Lamela, Wanyama, Walker-Peters, Llorente, Foyth, Aurier, Davies
Liverpool: Alisson – Alexander-Arnold, Matip, Van Dijk, Robertson – Henderson, Fabinho, Wijnaldum (Milner 62) – Salah, Firmino (Origi 58), Mane
Rezerve: Mignolet, Kelleher, Lovren, Gomez, Sturridge, Moreno, Lallana, Oxlade-Chamberlain, Shaqiri, Brewster
Comentariile portalului
@Hîc... "Și așa revenim recursiv la cauza problemei care nu este discutată de nimeni, niciodată: sistemul electoral este nedemocratic și partizan intereslor celor care sunt deja la privilegii ș (...)
Dar de ce nul veridică nimeni pe acel om daca intra sau iasă din curte cu mașina,și chiar ne putem pune noi de capul nostru semne pe poarta (...)
Ce se întâmplă cu Florian? (nu cel de pe strada Adam Müller-Guttenbrunn) - O mare liniște domnește astăzi. :)) Ce se întâmplă cu "gentuțele (...)