VIRAL | #FărăApărare – scurtmetraj despre agresiunile din școală și cum sunt umiliți profesorii la catedră
#FărăApărare este un scurtmetraj realizat de către Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi pentru a scoate în evidenţă fenomenul de bullying din şcolile româneşti, atât al elevilor de către alți elevi, dar și a cadrelor didactice de către unii elevi sau părinți. Filmul o are în rolul principal pe actrița Medeea Marinescu și este inspirat din cazuri reale, unde profesori ajung victime ale agresiunilor din partea elevilor sau părinților.
Scurtmetrajul a fost fost difuzat în premieră vineri, într-un eveniment la Teatrul Luceafărul din Iași, iar pe Facebook a adunat deja peste jumătate de milion de vizualizări.
Conform reprezentanţilor USLIP Iaşi, citați de către Ziarul de Iași, peste 10.000 de astfel de cazuri de bullying au loc anual în şcoli, cele mai multe nefiind cunoscute sau fiind rezolvate la nivelul fiecărei unităţi şcolare în parte.
De altfel, părinții de la Federația Națională a Asociațiilor de Părinți spun că videoclipul nu face decât să dezbine părțile implicate în educație și că prin astfel de inițiative nu se va ajunge la o colaborare reală între părinți și profesori.
În peliculă, profesoara Diana (Medeea Marinescu în film) își iubește profesia, numai că din cauza problemelor cu o elevă și cu mama acesteia se gândește să-și dea demisia din învățământ. Pe lângă scenele în care este certată de către o elevă și de către mama acesteia, profesoara Diana are un monolog în care spune că trebuie să aibă grijă de copii chiar dacă sistemul nu are grijă de ea.
Sursa: HotNews


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)