Florin Tripa: Guvernul României rezolvă o problemă energetică importantă a comunităților izolate





Comunicat. Deputatul PSD Florin Tripa salută eforturile Guvernului României de a reduce decalajele între mediul rural și cel urban, inițiativă care s-a concretizat, în aceste zile, prin lansarea programului național privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice. Măsura are o importanță deosebită și la nivelul județului Arad, rezolvând astfel o problemă veche a comunităților izolate.
„Mă gândesc aici la o serie de gospodării din județ, amplasate în locații delicate din punct de vedere al soluțiilor convenționale de racord la rețeaua electrică. Există asemenea situații particulare chiar și la Pecica, unde peste 30 de familii sunt în situația descrisă. Guvernul oferă astfel posibilitatea unor primării de a beneficia de finanțarea integrală nerambursabilă a costurilor de achiziționare și instalare a sistemelor foto-voltaice unde se impune. După informațiile mele sunt vizate peste 250 de gospodării din județul Arad. Habitate din Tauț, Nadăș, Mădrigești și satul de vacanță de la Groșeni se înscriu în această categorie.
Finanţarea programului se realizează din veniturile Fondului pentru mediu rezultate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în limita sumelor prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual al Fondului pentru mediu, aprobat conform legii. Suma alocată pentru finanțarea acestui Program, conform Bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2019 al Fondului pentru mediu și al Administrației Fondului pentru Mediu este de 230 milioane lei”, afirmă deputatul PSD Florin Tripa.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este