Consilierii locali au votat proiectul de reabilitare a liniei de tramvai dintre Podgoria și Micălaca, zona 300





Proiectul de hotărâre ce prevede înlocuirea liniei de tramvai și a rețelei aeriene aferente, pe tronsonul Podgoria – Micălaca, zona 300, a fost votat în unanimitate de către consilierii locali, astăzi, în cadrul ședinței din Sala Ferdinand a Primăriei Arad. Reabilitarea s-ar ridica la peste 30 milioane de lei.
Potrivit proiectului, lungimea totală a tronsonul Piața Podgoria – Pasaj Micalaca – Micalaca Zona 300, este de 4287 m cale simplă, repartizată pe 2 sectoare, după cum urmează: sectorul Piața Podgoria – Pasaj Micălaca: 691 m cale dublă (1382 m cale simplă), respectiv sectorul Pasaj Micălaca – Micălaca zona 300 (inclusiv buclă): 1225 m cale dublă (2450 m cale simplă), la care se adaugă 395 m cale simplă (buclă întoarcere) și încă 60 m cale simplă.
Primul pas în vederea reabilitării liniei l-a reprezintat aprobarea actualizării studiului de fezabilitate, a caracteristicilor și a indicatorilor tehnico-economici, care fac parte integrantă din proiectul de hotărâre votat de consilieri.
Momentan nu avem o dată exactă a începerii lucrărilor, însă Primăria arată în proiect că valoarea totală a investiţiei se ridică la 30.540.290,36 lei (TVA inclus), iar durata estimată este de 18 luni. Finanțarea investiției se va asigura din bugetul local al Aradului.
Comentariile portalului
Dati i numa amenda la nea Sandu ca l pune pe finu' mateias pe voi de pana la urma o sa i dea primaria lui bani pt scuze ca podul (...)
== ARAD == TELEORMANUL ARDEALULUI == TOTUL II DE CATEG A 4A -- PODUL SPITALUL STRANDUL ORASUL STRUCTURILE BUGETARE == SCARBA MI E == TRAIASCA GHITZA PUSHCULITZA SI HAITA LUI ==
In Aradul CORUPTIEI GENERALIZATE fiecare face ce vrea ! Credeti ca vor fi gasiti vinovatii ? Eu nu cred ! Aceaste fapte se petrec doar acolo unde sunt permise de catre autoritati ! Si (...)