Liviu Dragnea rămâne la spital şi ar putea fi operat. Mâine trebuia să fie reaudiat la instanța supremă





Liderul PSD Liviu Dragnea rămâne internat pentru câteva zile, după ce sâmbătă, imediat după un eveniment la PSD Ilfov, a mers la un spital din Capitală din cauza unor dureri de spate. Preşedintele PSD a fost supus unor investigaţii medicale, a făcut un RMN, iar medicii au decis ca Dragnea să fie ţinut în spital câteva zile, scrie adevarul.ro.
În perioada următoare, medicii vor decide dacă este cazul ca Liviu Dragnea să fie supus unei intervenţii chirurgicale.
„Ar fi vorba de o dublă hernie de disc, dar vor mai fi făcute investigaţii în cursul zilei de azi pentru un diagnostic concret şi pentru a se decide dacă este nevoie de operaţie. Durerile s-au acutizat în ultimele săptămâni. Medicii sunt puţini îngrijoraţi, dar sperăm să fie bine“, a declarat Codrin Ştefănescu într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
Întrebat dacă este internat într-un spital de stat sau la o clinică privată, detaliu intens comentat în mediul online, Codrin Ştefănescu a refuzat să răspundă, spunând că este vorba de „o chestiune internă“.
Luni, Dragnea urma să fie reaudiat la instanţa supremă în procesul privind angajările fictive de la Protecţia Copilului Teleorman. La termenul din 19 februarie, instanţa a dispus reaudierea inculpaţilor Dragnea Nicolae Liviu şi Şefu Olguţa şi le-a pus în vedere să se prezinte la termenul din 18 martie, scrie Adevărul.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.