USR Arad: Legea mirosurilor, blocată în Parlament
Disconfortul olfactiv al locuitorilor din municipiul Arad și din localitățile învecinate ar putea fi urmat de sancțiuni, iar poluatorii responsabilizați, dacă actuala majoritate parlamentară ar debloca proiectul Legii mirosurilor, inițiat de USR.
În ultimele zile, orașul a fost invadat de un miros persistent de fecale, similar celui care vine în perioada verii dinspre stația de epurare. Acest miros este produs în urma încălcării unor norme privitoare la mediu, nu este normal și ar trebui să fie sancționat. În lipsa legii menționate, inspectorii de mediu nu au cadrul legal pentru a constata și aplica sancțiuni.
Adrian Wiener, senator USR Arad: ”Legea mirosurilor a fost inițiată de parlamentarii USR pentru a stabili clar, prin norme, limitele până la care poate fi afectată calitatea aerului. La elaborarea ei au participat specialiști din ministerul mediului, pentru a acoperi un vid legislativ într-un domeniu unde există numeroase reclamații nerezolvate ale cetățenilor.
Inițiativa legislativă definește disconfortul olfactiv ca fiind mirosul generat de o activitate care poate avea impact negativ asupra stării de sănătate a populației și a mediului în întregul său care se cuantifică pe diferite scale de mirosuri, conform standardelor în vigoare.
După ce a trecut de prima cameră a Parlamentului în toamna anului trecut, proiectul este blocat asemenea altor proiecte ale USR, benefice populației. Legi precum cele inițiate de mine în domeniul sănătății și care au un impact pozitiv de necontestat asupra vieții tuturor sunt ținute prin sertare, din motive pur politice.”
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.












Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)