Cu o zi înainte de 14 februarie, polițiștii de la Ordine Publică îl lovesc „mortal” pe Coco, cel mai cunoscut comerciant de parfumuri din Arad! I-au confiscat tot…





La șapte ani după ce au avut descinderi în apartamentul său de pe Calea Iuliu Maniu, în 2012, comerciantul de parfumuri Cornel Filimon (căruia amicii îi spun „Coco”) a avut parte astăzi de încă o lovitură. Surse bine informate ne-au declarat, sub protecția anonimatului, că Poliția Arad (noi știm că e vorba despre ofițerii de la Ordine Publică, însă nimeni, deocamdată, nu ne declară nimic) au intrat în magazinul acestuia de pe Iuliu Maniu și i-au confiscat majoritatea parfumurilor. Practic, având în vedere prețul unui parfum, este vorba de o confiscare de cel puțin câteva mii de euro. Ca să nu spunem mai mult… fiindcă nu avem probe și nici informații în acest sens.
Motivul principal ar fi că în magazin nu erau afișate prețurile pentru fiecare produs, însă deocamdată nu se știe dacă e vorba despre o plângere făcută de un client sau despre cu totul altceva… dar cert e că magazinul era plin de parfumuri, mai ales că mâine e Ziua Îndrăgostiților – după rit american…
Revenim cu amănunte.
Foto. Arhivă – imaginea are doar rol ilustrativ
Comentariile portalului
"Amenințătoare"? E clar, 😒
Totuși e bine că fraierit l-ați pus între ghilimele. Păcat că nu ați făcut același lucru cu pseudonimul. Și știți de ce? Simplu: (...)
Ce previzibil și ușor de "fraierit" ești. Îngrijorător e faptul că dai semne clare de "citire pe diagonală", stai, parcă se spune analfabetism funcțional, eh, hai (...)