În 2018, arădenii s-au chemat mai puţin prin săli de judecată

CSM încearcă o rearondare a judecătoriilor în România




Un bilanţ pe anul trecut al Tribunalului Arad ar putea părea plictisitor, mai ales dacă nu eşti implicat în cauză, ca la vreo şedinţă de judecată. Însă, purtătorul de cuvânt, judecătorul Flavius Bradin, ne-a furnizat şi câteva date interesante despre activitatea judecătorească din Ardul anului 2018.
La bilanţul care s-a desfăşurat în această săptămână, în prezenţa reprezentanţilor Curţii de Apel Timişoara, precum şi a reprezentantului Consiliului Suprem al Magistraturii, au fost prezentate datele conform cărora Judecătoria Arad a ocupat locul trei la nivel naţional, din puctul de vedere al eficienţei procesului de judecată. Clasamentul a fost efectuat în baza a cinci criterii, ca indicatori de eficienţă : rata de soluţionare a dosarelor, vechimea dosarelor în stoc, ponderea dosarelor închise într-un an, durata medie de soluţionare şi documetele redactate peste termen. Interesant este faptul că la Judecătoria Arad a scăzut foarte mult indicele de desfiinţare a hotărârilor pronunţate, de doar 2,59%, precum şi indicele de atacabilitate a aceloraşi hotărâri, de doar 10,84%. Asta înseamnă că circa 90% dintre cei care au fost implicaţi în procese au fost mulţumiţi de sentinţele date de către magistraţii Judecătoriei Arad.
Volumul de activitate a scăzut în anul trecut, raportat la numărul total de dosare, singurul domeniu în care s-a constatat o creştere fiind cel al familiei şi minorilor.
Pe de altă parte, Tribunalul Arad îşi promovează cele două inovaţii prin care urmăreşte uşurarea muncii angajaţilor instituţiei, dar şi creşterea accesibilităţii populaţiei la documentaţia proceselor. Cele două inovaţii sunt două aplicaţii, dosarul electronic şi aplicaţia pentru scrierea dosarelor, ambele putându-se dezvolta şi la nivel naţional.
Tot de la Tribunalul Arad am aflat se încearcă o posibilă rearondare a circumscripţiilor tribunalelor din România, pentru alcătuirea altei hărţi la nivel naţional. Consiliul Suprem al Magistraturii consideră că este necesară această rearondare a unor localităţi la judecătoriile deja existente pentru că multe dintre acestea se confruntă cu problema acoperirii de personal. Deocamdată nu se poate vorbi despre eventuala desfiinţare a unor judecătorii, ori de înfiinţarea altor noi, totul fiind în faza de proiect.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)