Telefonul cititorului: Deși Mureșul n-a înghețat, locuitorii din Lipova au stat trei nopți fără apă. Primarul Jichici explică ce s-a întâmplat
Doi cetățeni ai orașului arădean Lipova ne-au contactat în această dimineață, prin intermediul telefonului cititorului (0749.629.228) și prin intermediul paginii noastre de Facebook, pentru a se plânge despre o problemă apărută în ultimele zile în localitate.
Mai exact, aceștia spun că în ultimele trei nopți (vineri, sâmbătă și duminică) au rămas fără apă potabilă de la rețea, dar că nimeni nu i-a anunțat înainte și că nu au primit nici ulterior vreo informare.
Drept urmare, am luat legătura cu primarul orașului Lipova, domnul Mircea Jichici, pentru a-l întreba dacă știe despre această problemă și care sunt factorii care au cauzat această sistare a apei potabile vreme de trei nopți.
În primă fază, edilul știa despre oprirea apei din nopțile de vineri și sâmbătă, dar nu și despre problema de duminică noaptea.
„Da, cunosc problema și, din păcate, nu a depins de noi această oprire a apei. Știu că vineri și sâmbătă noaptea ne-am confruntat cu o pană de curent, motiv pentru care pompele nu au funcționat. Despre noaptea trecută nu am știut, dar mă interesez să vă și revin cu mai multe detalii”, ne-a declarat primarul Mircea Jichici într-o primă fază.
După doar câteva minute, edilul a revenit cu un apel telefonic, explicând și cauza pentru care cetățenii din Lipova au rămas fără apă și în noaptea de duminică spre luni.
„Într-adevăr, este vorba despre trei nopți consecutive în care n-a fost apă. Cum vă spuneam și inițial, cauza din primele două nopți a fost pana de curent electric, motiv pentru care n-au funcționat pompele. În ceea ce privește noaptea trecută, nu mai este vorba despre o pană de curent. Apa a fost sistată pentru a fi umplute din nou bazinele. Problema a fost rezolvată și nu cred că vor mai exista probleme”, a completat Mirchea Jichici, primarul orașului Lipova.
Comentariile portalului
Fraierilor, contrabanda este in floare pentru ca accizele sunt in crestere la tigari.Eu ca fumator cumpar tigari cu minim 23 delei de la pravalie, dar cumpar aceleasi tigari cu 13 lei (...)
@Greiere: ... Și ce i-a oprit s-o facă deja??? . De 4 ani o lălăiți cu tot felul de lucrări de rahat și ACUM "SE AFLĂ DEJA ÎN DISCUȚ (...)
Vă mulțumim! Vă pregătiți de Înviere?