Când se va disputa meciul dintre Simona Halep și Serena Williams, așteptat de toți iubitorii tenisului





Meciul dintre actualul lider mondial al tenisului feminin, Simona Halep, și fostul lider mondial, Serena Williams, din optimile de finală de la Australian Open se va disputa luni, de la ora 10:00. Partida va fi transmisă în România pe canalul Eurosport.
Pentru a ajunge în optimi, Halep a trecut pe rând de estonianca Kaia Kanepi – scor 2-1 (locul 71 WTA), respectiv de americancele Sofia Kenin – scor 2-1 (locul 37 WTA) și Venus Williams – scor 2-0 (locul 36 WTA).
Serena Williams se află în acest moment pe locul 16 în clasamentul WTA, iar partida de luni va însemna totodată și primul duel dintre fostul lider mondial și Simona Halep de când americanca a devenit mamă. Totodată, Simona vine și ea după o perioadă de pauză, cauzată de problemele pe care le-a avut la spate.
Duelul dintre cele două jucătoare va fi unul interesant și este așteptat cu sufletul la gură de mai toți iubitorii tenisului feminin.
În trecut, cele două jucătoare s-au mai duelat de nouă ori, Williams reușind să se impună în opt rânduri.
2011 – Wimbledon – scor: 3-6, 6-2, 6-1 pentru Serena Williams;
2013 – Roma – scor: 6-3, 6-0 pentru Serena Williams;
2013 – Cincinnati – scor: 6-0, 6-4 pentru Serena Williams;
2014 – Turneul Campioanelor – scor: 6-0, 6-2 pentru Simona Halep;
2014 – Turneul Campioanelor – scor: 6-3, 6-0 pentru Serena Williams;
2015 – Miami – scor: 6-2, 4-6, 7-5 pentru Serena Williams;
2015 – Cincinnati – scor: 6-3, 7-6 pentru Serena Williams;
2016 – Indian Wells – scor: 6-4, 6-3 pentru Serena Williams;
2016 – US Open – scor: 6-2, 4-6, 6-3 pentru Serena Williams;
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.