Marcată oarecum de presiunea străzii, mai precis de cea a pieței publice ce a devenit mai nou Facebookul, Primăria arădeană, în persoana omnipotentului Gheorghe Falcă, anunță amenzi usturătoare pentru proprietarii de clădiri care nu se achită de sarcinile ce le revin privind aspectul proprietății deținute.

E vorba, în mare, de clădiri centrale, înainte de toate, multe ajunse în stadiu de ruină sau moloz, oferind trecătorului prin Arad, obișnuit cu alte realități, imaginea unui oraș aflat în paragină, un oraș ieșit dintr-un război urmat de o furtună devastatoare.

Problema este veche, a devenit însă acută mai ales prin comparația cu orașele vecine, Oradea și Timișoara fiind aici repere de bază, vizitate des de arădeni, orașe unde centrele încep să arate cum trebuie și cum e normal, cu clădiri renovate în conformitate cu stilul lor, zone pietonale întreținute, împânzite în sezonul cald de terase îmbietoare și curate.

Povestea este veche, nerezolvată deloc în cei 15 ani de când actualul primar se laudă cu realizările sale, premiindu-se singur pentru ideile pe care le are și pe care le enunță pompos și de nenumărate ori, rezultatele fiind, de cele mai multe ori, jalnice.

Acum, la sfârsit de an și în prag de Centenar, a venit din nou cu ceva, un pumn de praf în ochii arădeanului îngrijorat și responsabil, preocupat pe bune de starea jalnică a orașului său mult iubit.

Printr-o muncă laborioasă care a ținut un deceniu și jumătate, au fost identificate clădirile coapte pentru renovare, sunt peste 200, au fost identificați și proprietarii, fiind peste o mie, urmând ca de la 1 Ianuarie 2019 să fie amendați cu impozite crescute de până la cinci ori cei care nu se apucă încă din acest an de recondiționat și renovat.

Primarul si-a exprimat cu această ocazie bucuria că, iată, au ajuns într-un sfârșit să se apuce de treabă, în anii care au trecut au fost renovate peste 10 clădiri, să sperăm că impozitele usturătoare vor accelera procesul.

Ceea ce nu ne spune primarul este că în timp ce pentru proiectul-fantomă numit regenerare urbană – și care ar consta în distrugerea garajelor de tablă dintre blocuri, eliberând terenul pentru spații de parcare, parcuri și terenuri de joacă pentru copii – se laudă cu atragerea de masive fonduri europene, în ceea ce privește renovarea clădirilor istorice nici prin cap nu i-a trecut să facă același lucru, bazându-se doar pe amenzile din ce în ce mai mari ale Primăriei.

În fond avem de-a face cu o nouă cacialma coaptă în imensul birou din Palatul Administrativ, tocmai bună pentru a oferi speculanților de terenuri și clădiri o nouă oportunitate.

Statistica întocmită de Primărie nu ne spune nimic despre proprietari, despre calitatea lor, respectiv capacitatea lor diferită de a se ocupa de renovări și reconstrucții. Este cât se poate de evident că sunt cazuri și cazuri, în timp ce unii proprietari ar fi în stare să se apuce de treabă, alții n-au cum, posibilitățile lor bănești fiind limitate sau chiar inexistente.

Altfel spus, un program autentic de „regenerare urbană” a centrului orasului ar cuprinde soluții pentru fiecare caz în parte, intervenția administrației fiind diferită de la caz la caz, nu insistând pe metode de constrângere, respectiv forță și acolo unde ar fi nevoie de ajutor și înțelegere.

N-ai însă cum să ceri asta unei administrații sub care a dispărut cea mai veche clădire din oraș – e vorba de „baia turcească” din Piața de Pește, numită mai nou Heim Domokos – urmând modelul altor clădiri istorice lăsate să se ruineze și transformate, în plin centru, peste noapte, în spălătorii de mașini sau chiar terenuri virane. Cum să ceri implicare și înțelegere din partea unei administrații care tratează cele mai simple probleme în termeni de conflict, nu de dialog și înțelegere, exemplul eclatant fiind Cetatea – este în fruntea listei de monumente arădene înregistrate la nivel național –, incapacitatea sau reavoința Primăriei în a rezolva problema fiind mai mult decât evidentă.

Aceeași problemă cu vestita casă a lui Ștefan Cicio Pop, cea care nu a putut fi renovată nici de Centenar, dar a fost cu atât mai luminată, ruinată festiv și, în cele din urmă, ca să nu ne bălăcim prea mult în exemple, Teatrul Vechi, singura clădire dintre cele peste două sute pomenite, deloc întâmplător, credem noi, cu numele și cu suma impozitului mărită de cinci ori, adică aproape 20 de mii de lei pe an.

Despre chestiunea cu Teatrul Vechi, respectiv Casa Hirschl, am scris de-a lungul anilor (Teatrul Hirschl, singur și părăsit, la zi aniversară. Două secole de la primul teatru arădean și de pe actualul teritoriu al României. Mai există vreo șansă de „resuscitare”?), este mai mult decât semnificativ că nici după 28 de ani de democrație și administrație locală din ce în ce mai autonomă, primăria arădeană nu poate pune punct unei povești în care este implicată prima clădire de teatru de pe teritoriul României.

Elucubrațiile lui Gheorghe Falcă despre suma exorbitantă pe care o cere proprietarul sunt pur și simplu minciuni, așa încât este greu de crezut că lista de acum a clădirilor care vor fi „amendate” este reală și bine intenționată.

Oricum, nu amenzile vor renova clădirile, iar până când nu se va găsi și omul care, în loc să facă pe milițianul cu proprietarii fără posibilități, se va apuca de treaba unui primar adevărat, aceea de a găsi soluții pentru rezolvarea problemelor orașului pe care îl administrează, speranțe deșarte.

Deocamdată locul clădirilor istorice – birourile fabricii Weitzer – este luat de supermarketuri, clădirea primei fabrici de automobile din această parte a Europei, asteptând și ea buldozerul salvator.

Corso-ul arădean va arăta în continuare precum strada principală a unui oraș-fantomă, iar străzi precum Unirii – cu patru clădiri monument pe ea -, Grigore Alexandrescu – cu spălătoria de mașini în loc de Hotelul Stadt Wien, cel mai vechi hotel arădean –  ne vor aduce mereu aminte de vestitul slogan cu ce am fost și ce am ajuns…