Suspectul român în cazul asasinării jurnalistei Victoria Marinova a fost eliberat





UPDATE – Cetăţeanul român de origine ucraineană, reţinut în cazul asasinării jurnalistei bulgare Viktoria Marinova, nu este considerat suspect și a fost eliberat.
Asasinul jurnalistei bulgare de investigaţii Viktoria Marinova ar fi cetăţean român, potrivit presei bulgare. Informația apare în presa din Republica Moldova care relatează că autoritățile bulgare ar fi reușit să prindă un suspect. Acesta ar fi cetățean român fie de origine moldovenească, fie ucraineană, nu se știe clar, depinde de sursa informației. Suspectul ar fi interogat în prezent de autoritățile bulgare.
Presa din Bulgaria scrie că suspectul în cazul asasinării jurnalistei Viktoria Marinova a fost reţinut marți şi că ar fi vorba despre un cetăţean român fie de origine moldovenească, fie ucraineană, iar unele surse spun că ar fi nomad.
Poliţia nu a confirmat încă aceste detalii, dar mai târziu ministerul de Interne de la Sofia ar putea emite un comunicat sau chiar să organizeze o conferinţă în care să vină cu informaţii noi.
Deocamdată, Ministerul român de Externe nu are informații în acestr sens.
Victoria Marinova, prezentatoare TV şi director administrativ la postul regional TVN, a fost violată şi ucisă, cadavrul său fiind găsit aproape de malul Dunării, la Ruse, a anunţat duminică poliţia bulgară.
Marinova, care avea 30 de ani, ar fi fost violată, bătută şi strangulată. Cadavrul său a fost găsit de un trecător, sâmbătă după-amiază, şi seara a fost identificat de familia femeii.
Decesul a fost provocat de lovituri la cap şi sufocare. Victima ar fi fost şi agresată sexual. Telefonul mobil, cheile maşinii, ochelarii şi o parte din haine i-au fost furate jurnalistei. Viktoria Marinova era directoare şi prezentatoare la postul regional TVN din Ruse. În urmă cu câteva luni, ea a devenit gazda unei emisiuni de investigaţie, „Detector”. În cel mai recent episod, ea a realizat interviuri cu un jurnalist bulgar şi unul de la Rise România, care au fost reţinuţi temporar luna trecută în Bulgaria, în timp ce investigau presupuse fraude cu bani europeni făcute de oameni de afaceri şi politicieni de rang înalt.
Potrivit poliţiei, uciderea jurnalistei de investigaţii Viktoria Marinova nu pare să fi avut legătură cu anchetele pe care le-a desfăşurat.
sursa: digi24
Comentariile portalului
Astia s pe grila maxima din 2017 daca nu ma insel si acum fac proteste...?? Cand luau asistenti medicali in pandemie cate 9000 10000 lei era bine.... Culmea nesimtirii....
Trebuie solicitata expres Adeverinta anexa a CI electronice? ....sau se elibereaza automat? Digitalizare romaneasca!.... inc-o foaie!
A.K...47? Ca sa rezum tot ce ai scris... rata scazuta de vaccinare se datoreaza propriei lor prostii la nivel comunitar si guvernamental! Dar, uite asa, vom avea mai multa (...)