Aradul are peste 100.000 de persoane vârstnice. Ziua de 1 octombrie le este dedicată lor





Comunicat. Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice este o zi specială în întreaga lume şi este sărbătorită în data de 1 octombrie a fiecarui an şi ne reaminteşte cât de valoroşi sunt oamenii, indiferent de vârsta lor.
Îmbătrânirea demografică a populaţiei a devenit, în ultimul timp, o problemă extrem de sensibilă şi uneori spinoasă, a cărei soluţionare presupune un efort comun şi conjugat al tuturor factorilor decidenţi din fiecare ţară, în vederea asigurării autonomiei şi bunăstării vieţii vârstnicilor, cu costuri sociale cât mai scăzute.
Structura populaţiei pe grupe de vârstă din țara noastră, poartă amprenta caracteristică a unui proces de îmbătrânire demografică, adică creşterea ponderii populației vârstnice şi reducerea ponderii persoanelor în vârstă de 0-14 ani. Astfel, în anul 2016, ponderea populației cu vârsta peste 65 de ani a reprezentat un procent de 16% din totalul populației, adică 3.517.803 locuitori. Acest lucru implică o nouă gândire privind măsurile sociale și politicile de sănătate aplicate în viitor în România şi anume dezvoltarea unor domenii specifice din sistemul de sănătate, care să răspundă nevoilor specifice ale populației vârstnice.
În județul Arad, rapoartele din 2016 de pe site-ul Statisticii Judetene estimeaza 108.675 persoane peste 60 ani, la o populatie de 473.231 locuitori.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este