Încetinitorul de particule: Omul din oglinda Aradului în care nu te recunoști și începi să te schimonosești și să te bățâi ca prostu’… (II)





Nu pot să cer spor de toxicitate, suntem o redacție mică și trăim cum putem, dar vizionarea îndelungată a clipului despre care va fi vorba în cele ce urmează reclamă o protecție specială.
Am vorbit în prima parte despre circumstanțele apariției acestei așa zise melodii de promovare a Aradului, prezentată sub forma unui videoclip produs de agenția bucureșteană Neverland Place, aceeași agenție care asigură – nu stim exact ce și cum – spatele festivalului de pe aeroport de peste o săptămână: Arad Open Air.
La acest festival nu avem ce comenta, chiar dacă nu suntem consumatori de muzică electronică, am înțeles că anul trecut a fost nesperat de bine, iar anul acesta vedeta festivalului este însuși Goran Bregovic, un adevărat personaj și fenomen muzical pe care îl apreciem și noi chiar dacă zilele sale de glorie au cam trecut, însă ce a rămas nu e puțin.
Avem a comenta la răspunsul Centrului Municipal de Cultură, la cei pe care i-am întrebat cât i-a costat pe arădeni melodia și videoclipul de promovare, acest răspuns, promt, e drept, ne-a cam lăsat în ceață, afirmând că videoclipul face parte dintr-un categorie mai vastă de servicii, cităm: „cu privire la bugetul alocat melodiei și videoclipului „Omul din oglindă”, precum și campaniei „Autoportret”, vă aducem la cunoștință faptul că acesta nu a făcut obiectul unui contract anume, ci a fost inclus într-o categorie mai largă de servicii.”
Cu alte cuvinte, am fost trimiși la plimbare, un singur lucru fiindu-ne totuși clar: nu știm cât a încasat sau va încasa Neverland Place din banii contribuabililor arădeni, oricum, din moment ce nu ni se spune, mult mai mult decât prețul unui videoclip muzical care oscilează, în funcție de calitate și pretenții, între 5 și 15 mii de euro.
Să vedem, așadar, ce au produs ei pentru acești noname-money, pornind de la ideea expusă în prima parte după care e foarte greu să ne ridicăm deasupra ideii de trash, o idee de altfel foarte la modă în industria muzicală și nu numai.
Începem cu muzica!
Este electronică, făcută adică pe calculator, nu știm dacă, așa cum se obișnuiește, s-au folosit și ceva chitare sau a fost făcut numai din „tehnică”. Oricum ar fi, compozitorii – sunt mai mulți, în frunte cu Vanotek -, pot fi siguri de un lucru: nu cu această melodie vor da lovitura pe YouTube.
Nicio temă cât de cât identificabilă, un acord mai de reținut, avem de a face cu un amalgam de motive de fond arhiuzitate, nimic care să-ți rămână în ureche.
Și acum textul!
Aici avem mesajul încifrat în ceva absolut îndescifrabil poetic, dar cu atât mai clar politic.
Se începe cu o parte prozaică, un fel de introducere de rap romantic în care Aradul ni se prezintă astfel pe o voce tânără cu inflexiuni sudiste: „Nu ne-am văzut de mult, dar azi ne-am strâns să construim pentru mâine, ridică privirea, privește la mine: ce vezi din reflexia ta și a străbunilor care m-au construit: RESPONSABILITATE! RESPECT! ATENȚIA LA CEL DE LÂNGĂ TINE! De noi depinde! Mă numesc Arad, nu uitați, sunteți parte din mine!”.
Rețineți romantismul imanent găunos al lozincăriei poetice, nu de alta, dar doar așa vă veti putea pregăti de ce urmează: o tânără cu o frazare absolut șocanță, dar perfect valabilă în house-ul si hiphopul bucureștean începe să îndruge verzi și uscate – la propriu! – căznindu-se din răsputeri să ajungă la referenul obligatoriu în astfel de cazuri: „Un oraș legendar din Vestul României, spațiu atemporal, trecut contemporan, scăpat magiei care s-a pus peste ea”, sau ceva de genul.
Ați reținut, dragi arădeni, da: trăiți în plină legendă într-un spațiu atemporal scăpați magiei!
N-ați stiut? Cu atât mai rău pentru Dumneavoastră și cu atât mai bine pentru cei care vă vor scoate pentru asta banii din buzunare.
Ș-atunci urmează refrenul: Nu mai e cum era / Nu va mai fi cum a fost / Dacă oamenii vor învăța / Că poți să schimbi ceva / Ca totul să aibă rost.
Înțelegeți, da?!
Omul din oglindă care se identifică cu Aradul – Mă numesc Arad, Aradul sunt eu! – vă spune de la obraz: până nu înveți asta, până nu realizezi că Aradul este Falcă, nu poți schimba nimic, iar viața ta nu are niciun rost!
Și ca să nu aveți nici un dubiu, să venim cu și imaginile, cu videoclipul, adică.
Cele aproape cinci minute cât ține clipul reprezintă o însăilare oarecum profesionistă – imaginile sunt clare, au o anumită forță, montajul este cu nerv, caracteristic videoclipurilor muzicale de gen –, dar forțată și tendențioasă de imagini care spun o minciună cât Ghiță de mare despre Arad.
Impresia creată astfel este al unui oraș indefinit – nu avem parcuri, nu avem Cetate, nu avem blocuri, nu avem piețe, nu avem clădiri vechi impresionante în afară de clădirea primăriei la care se revine obsesiv – care poate fi oriunde și oricând – neverland, pe bune – important fiind să apară până la saturație acele obiective cu care se laudă mereu primarul: pasarela și gara, el neavând nicio legatură cu modernizarea ei, piața primăriei, că e a lui, nu-i așa, un flash cu Mețianu, doar atât să nu se vadă pereții coșcoviți, dar nici scaunele de mii de euro, doar umbrelele pe cer, teatrul pentru o secundă, Mureșul doar atât cât o vedem pe tânăra în caiac și vestă de salvare, în rest nimic.
Nicio vorbă sau imagine despre UTA, despre Teatrul Vechi, despre prima fabrica de automobile din zonă – ah, da, pe staff este pomenit și un pilot, probabil pentru cele câteva drifturi cu un Nissan în fața copiilor care cântă și dansează de parcă n-ar avea nimic mai important pe lumea asta.
Dar despre copii, participarea lor „voluntară” la realizarea videoclipului, numai de bine, n-au nicio vină că au ajuns într-un trash de imagine pentru primarul orașului.
Și uite așa, după această analiză, înțelegem și de ce nu s-a folosit primarul de nimeni din Arad – avem cel puțin patru cineaști arădeni de prima mână prin Bucuresti, avem chiar mai multe agenții de publicitate video prin oraș ale unor tineri foarte ambițioși (primul studio particular de televiziune din România a început să emită la Arad în august 1994), avem muzicieni și cântâreți, actori cât încape –, de ce a apelat la bucureșteni care habar n-au de Arad, îi doare undeva de arădeni, de istoria, prezentul și viitorul lor.
Pricepuți în toate, dar mai ales la bani, nu aveau nicio pretenție, s-au executat la comandă, îi fond îi interesa doar un singur lucru: câștigul.
Perfect pentru primarul nostru…
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)