19 cetățeni străini intenţionau să iasă ilegal din România, ascunși în cutii de carton
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – judeţul Arad au depistat 19 persoane din Yemen, Somalia, Afganistan și Irak, care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunse în interiorul unui autovehicul, în cutii de carton.
În data de 29.08.2018, în jurul orei 23.55, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat la ieşirea din ţară un cetăţean român, şofer al unui mijloc de transport înmatriculat în România. Procedându-se la exploatarea analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în interiorul autovehiculului au fost descoperite, ascunse în cutii de carton, 19 persoane, dintre care opt bărbaţi, nouă femei și doi minori.
Cu ocazia verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Yemen, Somalia, Afganistan şi Irak, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 63 de ani, iar copiii între 14 și 16 ani.
La cercetări, aceştia au declarat că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei.
Poliţiştii de frontieră continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor detaliilor.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)