Acum nici două săptămâni, în 20 August mai exact, îmi petreceam fiica la internaționalul de la trei jumate de după amiază.

O ceremonie simplă de ani de zile cu mine și cu ea, având în vedere că trăiește de peste 15 ani la Budapesta, dar în fiecare lună face o vizită casei părintești din Arad.

Cu atât mai mult cu cât oriunde s-ar duce – si se duce mai mereu și peste tot – susține cu mândrie că este arădeancă și nu acceptă din partea nimănui, nici măcar a mea, să spună ceva rău de orașul ei, orașul în care s-a născut și care i-a înconjurat copilăria, adolescența și prima tinerețe.

Foarte atentă la lumea din jur, ea a observat prima un grup mai puțin obisnuit, oarecum straniu pe peronul gării arădene. Erau niște tineri, aproape siguri bucureșteni, și după vorbă si după port, majoritatea băieți urmărind o tânără echipată mai năștrușnic, cu niște voaluri negre care fluturau în jurul ei.

Am opinat împreună că sunt, probabil, o echipă de filmare, unul era cu camera, plin de importanța sa evidentă, celălalt, mult mai plictisit, cu ecranul de protecție, mai erau și alții cu tot felul de scule, roind cu toții în jurul tinerei sustrase parcă de o mâna nevăzută fojgăielii din jur.

Captură video

Probabil filmează pentru modelling, a concluzionat fata mea deșteaptă foc si care are încă răspuns la toate, probabil, am zis și eu, nevenindu-mi în minte nimic mai inteligent.

Cu atât mai mare mi-a fost surpriza la vederea videoclipului lansat de Primărie acum câteva zile, de fapt o melodie, cică, de promovare a Aradului, întitulată „Omul din oglindă”.

Realizând dintr-o privire oroarea care mi se desfășura în fața ochilor, pătrunzând în același timp în urechi, am realizat că nici eu, nici fiică mea nu am identificat bine cauza acelei prezențe stranii de pe peronul gării arădene unde o lume de pe acum obișnuită aștepta sosirea internaționalului de la Timișoara.

Acea filmare de pe peron (pe un stop cadru puteti vedea trenul care tocmai părăsește gara purtând-o în ea pe fiică-mea) a fost de fapt o secvență filmată pentru videoclipul Omul din oglindă, melodia de promovare a Aradului concepută în laboratoarele oarecum obscure ale puterii locale patronate de Gheorghe Falcă.

Captură video

Realizând prima impresie, m-a cuprins subit un sentiment de tristețe și lehamite.

Mi-am amintit brusc de reproșul unui comentator la ultima mea „piesă” despre Arad  cum că prea mă leg de Ghiță Falcă, de parcă n-ar exista altceva interesant în orașul acesta, probabil, susținea comentatorul, am așa o fixație izvorâtă din frustrare și invidie de nu mai scriu despre nimic altceva.

I-am răspuns eu cum am putut mai bine, însă asta nu a schimbat îndoiala că poate chiar ar trebui să mă ocup cu alte cele, cu lucruri importante și de viitor, în fond nu mai am prea mult timp, n-ar trebui să mă pierd în prostii și treburi neimportante.

Și iată, pleașca, iată diavolul din nou, care îmi bagă în minte și în suflet realitatea arădeană de care nu mai pot scăpa și care se insinuează pervers și în sufletele oamenilor care nu sunt pregățiți să analizeze ce li se întâmplă.

Fiind importanța chestiunii, gravitatea situației și ușurința cu care cei neapărați sunt învăluiți de ea, voi analiza în cele ce urmează acest sindrom, această realitate coșmarescă a unui oraș captiv și pe marginea pierderii identității, a unei comunități care nu realizează că este tocmai în pragul disoluției totale.

Captură video

Voi continua și luni, atunci când voi arăta cu punct și virgulă de ce această melodie zisă de promovare a orașului, acest videoclip este un gunoi comercial din toate punctele de vedere – scenariu, imagine, sunet, melodie –, un trash electronic menit să glorifice aproape subliminal pe omul – da, el este Omul din Oglindă – care a reușit în nici 20 de ani să provincializeze dramatic Aradul, omul care, trăind în fantasmele sale de provincial venit la oraș, a cioplit acest oraș după chipul și asemănarea cu aceste fantasme.

Să începem acum cu faptul cel mai semnificativ si grav, prima palmă pe obrazul Aradului și arădenilor: nimeni din Arad, nici un artist, fie cineast – Kinema Ikon e un nume recunoscut internațional în artele vizuale, de fapt singurul brand local prezent în arta vizuală europeană – , fie actor, muzician, artist plastic sau ce o fi, nu a fost rugat sä participe, chiar și marginal, la realizarea acestui videoclip ce se doreste a fi un vehicul de promovare a Aradului.

Realizarea este a unei agenții de publicitate din București, Neverland Place se numește, o firmă despre care nu avem ce zice, în afara faptului că pe site-ul de pe Internet nu găsim nici un nume, doar imagini despre lucrările lor de până acum – reclame și alte produse de promovare, pe ici colo colaborarea la un videoclip muzical – care or fi ele cum sunt, dar nici unul nu se ocupă de imaginea unui oraș.

Captură video

Activitatea firmei a fost până acum, din câte ne dăm seama, doar marginală în industria muzicii, colaborările lor cu Cat Music fiind oarecum sporadice, avem bănuiala că acest videoclip muzical este primul  pe care Neverland Place îl realizează în nume propriu, folosindu-se de singurul nume mai cunoscut în „industrie” de pe lista cu stafful de la sfârșitul clipului: Vanotek, Ion Chirinciuc după numele său neaoș, un DJ din Republica Moldova stabilit la București si care a avut câteva hituri electronice de succes în ultimii ani, pe You Tube mai ales, mediul cel mai intens și de impact al acestui tip de muzică făcută din și pe calculator.

Neverland Place sau în românește Locul de Nicăieri a reusit în cele din urmă să creeze o impresie perfectă pentru Aradul lui Ghiță: un loc de nicăieri sau de oriunde, fără nimic special sau ușor de identificat, un loc unde tinerii – inclusiv de culoare! -cântă și dansează house printre construcțiile – pasarela și gara modernizată – realizate sub primarul etern al locului.