Cerere în căsătorie la concertul Proconsul. Mariana a spus „da” cu lacrimi în ochi | Foto





O seară mai mult decât specială pentru doi tineri frumoși din Arad, căci au decis să facă un pas foarte important pentru viața lor, iar asta chiar în văzul tuturor, direct pe scenă, alături de trupa Proconsul, la Picnic Festival, în data de 24 august.
Deși abia ulterior a realizat publicul că toată treaba a fost pusă la cale dinainte, înainte de melodia „Pentru tine”, Bodo de la Proconsul a anunțat „spontan” că dacă vreun tânăr din public dorește să-și declare dragostea persoanei iubite, o poate face direct pe scenă. Mai mulți au ridicat mâna, însă Bodo a ales doar un băiat, pe Alex, care a venit în lumina reflectoarelor, alături de iubita sa, spunându-i în felul următor:
„Vreau să-ți mulțumesc că faci parte din viața mea. Ne cunoaștem de foarte mulț ani. Știi, eu mă îndrăgostesc foarte repede, de multe ori, dar nu știu cum se face că mă îndrăgostesc mereu numai de tine…”, a început Alex, moment în care a îngenunchiat, iar publicul a înnebunit de încântare, ovaționând frenetic, iar Mariana și-a pus emoționată mâinile la gură.
„…Mariana, vrei să fii soția mea?”, a întrebat Alex, iar ea a spus „da”, cu ochii înlăcrimați, sărindu-i în brațe. A urmat și primirea unui buchet enorm de trandafiri, iar Bodo le-a urat multă fericire și binecuvântare, începând în fundal melodia „Pentru tine”, dedicația promisă încă de la început.
Le dorim și noi celor doi tineri numai fericire și multă înțelegere! Casă de piatră! 🙂
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este