„Foxtrot”, filmul cu 8 trofee Ophir la „Oscarurile israeliene”, în grădina de vară a cinematografului Arta
Un film cu una dintre cele mai memorabile și controversate viziuni cinematografice ale anului, FOXTROT vorbește despre doliu și datoria militară, îmbinând veridicitatea cu realismul magic. Iar când abordarea regizorului a fost vehement criticată de ministrul culturii israelian, acesta a replicat următoarele: „Dacă aduc critici locului în care locuiesc, e fiindcă sunt îngrijorat, fiindcă vreau să îl protejez. O fac din iubire”. Filmul va fi proiectat în grădina de vară a cinematografului Arta pe 27 iulie, de la ora 21:30.
Filmul a primit numeroase distincții, printre care Leul de Argint la Festivalul de Film de la Veneția, Cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Atena și alte opt premii din partea Academiei de Film Israelian.
Michael şi soţia sa Dafna sunt devastaţi când armata le comunică moartea fiului lor, Jonathan. Michael se lasă prins într-un vârtej al deznădejdii şi al furiei, ajungând să trăiască pe pielea lui una dintre acele imprevizibile răsturnări de situaţie ale vieţii, pe măsura experienţelor militare suprarealiste ale fiului său.
Regia: Samuel Maoz
Cu: Lior Ashkenazi, Sarah Adler
Durata: 108 min
N-15: Nerecomdandat sub 15 ani
––
Biletele pot fi achiziționate de la Cinema Arta, înainte de începerea filmului.
Preț bilete:
– 10 lei preț întreg
– 5 lei preț redus pentru studenți și pensionari
– 2,5 lei preț redus pentru elevi (cu carnetele vizate la zi)
În caz de vreme nefavorabilă proiecția se va muta din grădina de vară în sala de cinema.
––
Evenimentul este organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad în colaborare cu Asociaţia CitiZenit şi face parte dintr-o iniţiativă pe termen lung de revitalizare a cinematografelor arădene.
Comentariile portalului
Dacă asta vor înțelege din ce am scris, este doar treaba lor. Am și precizat că îmi cer iertare, dar nu-mi pun cenușă-n cap și nici nu retractez (...)
Adevărat a înviat! Cum să nu putem, noi, oamenii să iertăm? Sigur că putem. Chiar avem datoria de a învăța să iertăm. "... precum și noi iertă (...)
BRAVO, BRAVO,!!!!!!