Protest împotriva viitorului depozit de deșeuri în Sânicolau Mic





Sâmbătă, la orele prânzului, un grup de aproximativ 150 de persoane s-au adunat în cartierul Sânicolau Mic pentru a boicota proiectul de hotărâre al municipalității prin care se intenționează construirea unui depozit pentru deşeuri inerte pe un teren de 6,5 ha la ieșirea din Arad câtre Fântânele.
Proiectul de hotărâre a revoltat mai mulți oameni care locuiesc în apropiere, în cartierul Sânicolau Mic, astfel că au dorit să-și exprime dezaprobarea față de depozitul de deșeuri. Aceștia sunt mai ales îngrijorați față de substanțele periculoase care urmează să fie depozitate pe terenul respectiv, temându-se pentru sănătatea lor și a copiilor lor. Protestul a afectat traficul, căci drumul a fost blocat aproximativ 20 de minute.
Depozitul de deșeuri ar urma să fie făcut, potrivit Proiectului de Hotărâre a Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z), din construcții și demolări, iar potrivit Studiului de Fezabilitate pentru depozit, dintre deșeurile care urmează să fie depozitate, amintim: cupru, bronz, alamă, aluminiu, plumb, zinc, fier, oțel, amestecuri metalice, staniu, deșeuri metalice contaminate cu substanțe periculoase, pământ, pietre, nămoluri care au fost sau nu contaminate cu substanțe periculoase, materiale de construcții cu conținut de azbest ș.a. Despre deșeurile periculoase, municipalitatea specifică în studiul de fezabilitate că vor fi închise în containere speciale.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este