USR Arad cere lucrări de combatere a ambroziei
În urma sesizărilor primite la Biroul Cetățeanului, USR Arad a avertizat autoritățile, în speță primăria Arad si Direcția de Sănătate Publică, să ia măsuri pentru combaterea ambroziei, plantă cu potențial alergen extrem de ridicat, care a reapărut în municipiul nostru.
Problema nu este una nouă, în anii anteriori s-au înregistrat numeroase cazuri de cetățeni afectați de polenul eliberat de această plantă, printre cei mai predispuși la asemenea alergii fiind copiii. Formele de manifestare sunt strănutul repetat, mâncărime în nas, în gât sau în cerul gurii, lăcrimare și înroșirea ochilor sau chiar tuse și greutate în respirație.
Adrian Wiener, Senator USR Arad: „USR Arad a fost sesizat de locuitori ai cartierului Micălaca, în legătură cu apariția și proliferarea ambroziei în zona liniei de cale ferată Arad-Simeria. Efectele acestei buruieni pot fi foarte serioase asupra copiilor și a persoanelor cu anumite sensibilități sau care suferă de afecțiuni cum este astmul bronșic. Din cauza reacției alergice, ele pot dezvolta forme mult mai grave ale afecțiunilor de care suferă, motiv pentru care se impune o reacție imediată a autorităților. Administrația locală trebuie în primul rând să identifice zonele în care crește această plantă, după care să ia măsuri de stârpire a ei, împreună cu proprietarii terenurilor, așa cum prevede legea. Locuitorii Aradului pot contribui de asemenea, dacă sesizează unde se găsesc zone acoperite cu ambrozie”.
Cetățenii Aradului pot lua legătura cu Biroul Cetățeanului la sediul USR Arad din strada Dimitrie Bolintineanu, numărul 5, etaj 4 sau la telefon 0733 143 839.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)